Business Hi-Tech

Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM: Ne gândim ca de anul viitor să avem o perioadă de probă în contractele de servicii cu operatorii mobili

Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM: Ne gândim ca...

Autor: Ştefan Stan

14.11.2016, 10:25 380

În România, dezvoltarea trebuie făcută la preţuri mici. Serviciile la preţuri mici reprezintă un challenge foarte puternic, operatorii trebuie să devină eficienţi şi să inoveze. Acum preţurile sunt şi mici şi mari. Sunt cele mai mici preţuri din Europa. Pe de altă parte, dacă ne uităm la cât cheltuieşte o familie de români pe telecom lunar, mergem spre 5%, iar ca proporţie nu mai sunt chiar aşa mici. Probabil ar trebui să mergem undeva la 3,5% din buget, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM, la ZF Digital Summit 2016.

”Mingea este şi în terenul nostru şi în terenul jucătorilor. Pentru dezvoltarea pieţei avem nevoie de măsuri convergente. Există o efervescenţă la nivelul industriei noastre de telecom. Dacă ne uităm pe rezultatele financiare în 2015, este o creştere faţă de 2014”, a spus el.

Lucruri pe care le vom vedea anul viitor:

  1. Hărţile de acoperire cu servicii, toată lumea le cere şi cu siguranţă le vom publicaâ
  2. Ne gândim ca de anul viitor să avem o perioadă de probă în contractele de servicii care nu implică terminale, să avem o perioadă în care să poţi să renunţi fără penalităţi, pentru că avem destul de multe reclamaţii în care utilizatorii din România în care utilizatorii ne spun că nu au acoperire de la operatorul mobil în locaţia unde stau. Trebuie să vedem cum putem creşte conectivitatea. Dacă facem o paralelă cu 2007 când am intrat în UE, dacă ar fi zis cineva că am avea cea mai bună calitate la internet fix şi cea mai mare viteză, ce am fi zis? Pentru creşterea conectivităţii sunt diverse programe guvernamentale.  

 

Ce a mai declarat Cătălin Marinescu la ZF Digital Summit

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO