Business Hi-Tech

Catalyst România face un pariu surpriză într-un business stabil care activează pe o piaţă cu un lider autoritar. Alin Stanciu, Catalyst România: Ne aşteptăm ca evoMAG să ajungă la borna de 100 mil. euro vânzări în 2025, moment în care vom lua în calcul posibilitatea unui exit către un cumpărător strategic sau listarea companiei la bursă

Catalyst România face un pariu surpriză într-un...

Autor: Ioana Nita

18.08.2022, 12:00 190

♦ Catalyst România a intrat cu o participaţie minoritară „semnificativă“ în cadrul evoMAG ♦ Investiţia atrasă va fi alocată pentru extinderea evoMAG pe pieţele online din România şi la nivel internaţional, accelerarea dezvoltării în offline, dublarea anuală a portofoliului de produse, extinderea spaţiului de depozitare şi eficientizarea proceselor operaţionale.

Catalyst România, primul fond de capital de risc din România lansat încă din 2012, aflat acum la al doilea fond în valoare totală de 50 milioane euro, din care a investit în companii de companii de tehnologie cu potenţial ridicat de creştere precum SeedBlink, Code of Talent şi Adservio, a făcut o investiţie surpriză într-un retailer online IT&C care activează de 17 ani pe plan local, comerţul online fiind o industrie în creştere, dar care este dominată autoritar de eMAG. Noua investiţie realizată de Catalyst România este în magazinul online evoMAG, unul dintre principalii retaileri online de pe piaţa locală de IT&C, care anul trecut a avut o creştere a afacerilor de circa 4%, până la 164,7 milioane lei (aproape 34 mil. euro).

„Chiar dacă nu mai reprezintă o noutate, comerţul electronic va continua să genereze vânzări semnificative, având o creştere accelerată comparativ cu retailul tradiţional de tip brick & mortar. Am investit pentru că am văzut în evoMAG o companie agilă, care a inovat în permanenţă pentru a sta în prima linie a comercianţilor online din România, totul bazat pe o structura optimizată de costuri şi o echipă experimentată şi extrem de motivată. Istoricul companiei ne-a dovedit calităţile de lider ale fondatorului şi ne-a dat încredere că planurile lui de dezvoltare sunt realizabile. Investiţia Catalyst România, de altfel prima investiţie de tip instituţional în evoMAG, va permite companiei să accelereze dezvoltarea şi să vizeze rate de creştere anuală semnificativ majorate“, a explicat pentru ZF Alin Stanciu, partner în cadrul Catalyst România, motivele care au stat la baza realizării investiţiei în evoMAG. Strategia de investiţii a Catalyst România vizează în principiu companii care au deja venituri în gama de o jumătate de milion de euro şi care au circa 2-3 ani de activitate operaţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO