Business Hi-Tech

Ce avere are Daniel Dines de la UiPath - 1 miliard de dolari sau 5 miliarde de dolari?

Ce avere are Daniel Dines de la UiPath - 1 miliard de...
12.04.2021, 21:24 29447

Prospectul publicat de UiPath în vederea listării pe Bursa din New York include detalii şi despre structura acţionariatului pentru cel mai valoros start-up tech care a pornit vreodată din România, inclusiv despre deţinerile lui Daniel Dines, cofondator şi CEO al producătorului de roboţi software.

Dines deţine, potrivit sursei citate, 27 de milioane de acţiuni clasa A, sau 6,6% din total, titluri care, la un preţ de 50 de dolari - ţinta maximă menţionată de companie pentru oferta de listare pe Bursa din New York, au o valoare de aproximativ 1,3 mld. dolari.

De asemenea, Dines mai deţine şi 82,4 milioane de acţiuni clasa B. Luând în calcul acelaşi preţ maxim anunţat de companie în cadrul IPO-ului, rezultă o valoare de 4,1 mld. dolari.

Daniel Dines va avea după listare aproape 90% din drepturile de vot din companie, ceea ce înseamnă că el va decide în continuare în ce direcţie va merge compania, arată prospectul de listare.

“Acţiunile din clasa B au 35 de voturi pe acţiune, iar acţiunile din clasa A, care fac obiectul ofertei de vânzare, au un vot pe acţiune. Directorul executiv Daniel Dines împreună cu entităţile sale controlate deţine toate acţiunile clasa B va deţine acţiuni reprezentând aproximativ 88,2% din puterea de vot după finalizarea acestei oferte. Drept urmare, Dines va avea capacitatea de a controla rezultatul discuţiilor care necesită aprobarea acţionarilor, inclusiv alegerea administratorilor şi aprobarea tranzacţiilor corporative semnificative, cum ar fi fuziunea sau vânzarea companiei noastre sau a activelor noastre, chiar dacă deţinerea sa de acţiuni reprezintă mai puţin de 50% din numărul agregat de acţiuni din capitalul nostru social. Această concentrare a proprietăţii va limita capacitatea altor acţionari de a influenţa problemele corporative şi ne poate determina să luăm decizii strategice care ar putea implica riscuri pentru dvs. sau care ar putea să nu fie aliniate cu interesele dumneavoastră”, conform prospectului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO