Corsar Online, compania care administrează cel.ro – unul dintre cele mai mari magazine locale online cu profil preponderent IT&C – ţinteşte pentru anul acesta afaceri de 60 de milioane de euro (peste 260 milioane de lei), cu 50% mai mari faţă de anul trecut, mizând în special pe platforma de tip marketplace pe care o va lansa în curând şi pe introducerea unei noi categorii de produse – asigurările auto. În 2015, veniturile cel.ro s-au majorat cu circa 25%, la 40 milioane de euro (180 mil. lei.
„Estimez vânzări de aproximativ 60 milioane euro (pentru 2016 – n.red.), prin contribuţia semnificativă a marketplace-ului (noul sistem prin care vom permite mai multor companii să-şi distribuie singure produsele prin intermediul platformei cel.ro) şi a extinderii viguroase pe piaţa de asigurări", a declarat Tiberiu Pop, director general şi acţionar al Corsar Online.