Business Hi-Tech

CFR oferă Wi-Fi gratuit în Gara Bucureşti Nord

CFR oferă Wi-Fi gratuit în Gara Bucureşti Nord

Autor: Dan Straut, Mediafax

11.09.2017, 16:02 172

Conectarea la internet se face pe bază de autentificare la reţeaua wireless „CFR Infrastructura” (nume şi adresă de e-mail) sau prin logare pe baza contului de Facebook, după acceptarea termenilor şi condiţiilor de utilizare a reţelei wireless. „Odată realizată autentificarea, portalul redirecţionează utilizatorul pe pagina de internet a CFR SA, www.cfr.ro, unde pot fi consultate informaţii de interes public privind transportul feroviar, sau se pot deschide noi pagini de internet”, se arată în comunicatul CFR SA.

Noul serviciu de acces wireless gratuit la internet are acoperire atât la casele de bilete şi în sălile de aşteptare pentru clasa I şi a II-a, cât şi pe peroanele centrale, trecerea de la o zonă la alta fiind realizată automat, fără a fi necesară o nouă autentificare.

„Prin acest serviciu implementat în Gara de Nord încercăm să ne apropiem tot mai mult de nevoile călătorilor, abordând o politică de interacţionare directă cu aşteptările lor şi să ţinem pasul cu evoluţia noilor tehnologii”, a declarat Marius Chiper, directorul general al CFR SA.

„Noul sistem wireless din Gara de Nord, implementat de SC Informatică Feroviară - filiala CFR SA, este gratuit şi asigură acces simultan la internet pentru minimum 1.000 de utilizatori autentificaţi”, se mai arată în comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO