Business Hi-Tech

Cine nu e în online nu există

Cine nu e în online nu există

Autor: Ana Raduta

22.10.2011, 13:21 988

Cine nu e în online nu există. Aceasta pare să fie lecţia pe care atât oamenii care lucrează în industria de comunicare, cât şi clienţii lor au învăţat-o în ultimii ani. Dovadă stau creşterile constante ale bugetelor de promovare în acest mediu. Drept urmare, pentru publicitarii din online succesul se află la doar un clic distanţă.

9, 16, 19, 26, 34. Nu sunt cinci dintre cele şase numere câştigătoare la Loto, ci milioanele de euro din bugetele de comunicare online ale companiilor din România, aferente ultimilor ani. Ultimul număr este estimarea pentru 2011, aşa cum o văd cei de la Initiative Media, care în fiecare an lansează raportul asupra pieţei de publicitate Media Fact Book. Este singurul mediu care nu a scăzut în anii de criză şi singurul în care oamenii de comunicare îşi pun acum toate speranţele. Putea avea rezultate chiar mai bune de atât, având în vedere pragul destul de scăzut de la care a pornit creşterea, dar şi tendinţa generală de a "digitaliza" pe cât posibil comunicarea. Chiar şi cu această evoluţie timidă, internetul aruncă o provocare cutezătoare - într-un orizont de timp mediu, ar putea ajunge să echivaleze televiziunea în materie de bugete de publicitate atrase. "În mediul urban, la o oră de consum TV, se consumă trei ore de internet", argumentează pentru început Alex Cernătescu, preşedintele şi CEO al Infinit Solutions Agency, agenţie independentă de publicitate online. În aceste condiţii, internetul se transformă într-un mediu extrem de eficient din punctul de vedere al costurilor, potrivit criteriului cost per mie, care reprezintă costurile pe care le implică atingerea a 1.000 de privitori, cititori, ascultători, respectiv, utilizatori de internet. Pe scurt, potenţiali clienţi.

Este motivul pentru care tot mai multe companii au început să aloce o felie din ce în ce mai consistentă din bugetul de comunicare către zona digitală. În mare, între 10% şi 20% din costurile anuale destinate promovării merg către internet, ceea ce înseamnă, mai precis, comunicare în reţelele sociale şi campanii online. "Aproximativ 30% din bugetul pentru online merge către comunicarea în reţelele sociale, iar restul de 70% înseamnă patru sau cinci campanii speciale pe an", spune Mihai Drăgan, directorul general şi fondatorul agenţiei de publicitate online MB Drăgan. La fel ca Alex Cernătescu, Drăgan crede că în următorii trei - patru ani va creşte procentul din buget care merge către publicitatea pe internet.

Citiţi mai multe detalii despre noua ordine în comunicare pe www.businessmagazin.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO