Business Hi-Tech

Cine sunt romanii care coordoneaza afacerile Google Romania

Cine sunt romanii care coordoneaza afacerile Google Romania

Google a publicat imagini cu echipa care se ocupa din Irlanda de piata din Romania, dar nu a oferit detalii si privind identitatea angajatilor. Singurul manager Google cunoscut este Amelia Cretu (stanga sus)

01.09.2009, 18:42 1792

O echipa de aproximativ zece oameni, din care cel putin patru sunt romani, coordoneaza, din Irlanda, afacerile Google din Romania pe segmentul publicitatii online, conform datelor publicate de angajatii companiei pe un blog in limba romana, lansat recent si dedicat clientilor sistemului de advertising contextual Adwords. Ei coordoneaza un business care ajunge anual la cateva milioane de dolari, conform estimarilor realizate de mai multi jucatori de pe piata locala de publicitate online. Piata locala de publicitate online a atins anul trecut valoarea de 19 mil. euro, fata de 12 mil. euro cu un an in urma, conform datelor IAB si PricewaterhouseCoopers - valoare care nu include afacerile Google.

Datele publicate pe blogul oficial Google Adwords Romania, disponibil la adresa web http://adwords-romania.blogspot.com/, dezvaluie astfel, in premiera, numele altor angajati romani ai Google din Irlanda, pe langa cel al Ameliei Cretu, online strategist al Google pentru Romania.

 

Portret robot de roman angajat la Google: tanar, cu experienta in publicitate sau multinationale

Astfel, conform datelor de pe blogul oficial al Google si a informatiilor disponibile in reteaua de socializare LinkedIn, alti trei romani lucreaza la echipa dedicata Romaniei in Irlanda.

Hermina Condei, account manager la Google din 2008, a lucrat anterior, timp de trei ani, ca reprezentant de vanzari pe segmentul business pentru Orange Romania si a absolvit stiintele politice la Universitatea Bucuresti.

Madalina Ana, account associate al Google de aproape doi ani, a lucrat anterior, timp de aproape patru ani, pentru HP si TechTeam Global si a absolvit o facultate a Universitatii din Bucuresti.

Un alt roman care lucreaza pentru Google in Irlanda este Iulia Mihailescu, care lucreaza pentru Google de un an, dupa ce anterior a avut joburi in industria internet si de publicitate. Ea a absolvit stiintele politice la Universitatea din Bucuresti si managementul in marketing la EDHEC Business School (Franta).

Amelia Cretu, managerul desemnat de compania americana sa dezvolte proiectele firmei in Romania, a studiat in Romania, Italia si Suedia, fiind specializata in publicitate si brand management. Anterior ea a lucrat pentru compania Amprenta Advertising ca executive account manager. Anterior, operatiunile Google in Romania au fost conduse de Radu Tudorache, fost director de reglementare in cadrul arbitrului telecom. In prezent Tudorache lucreaza pentru Romtelecom.

Contactati de ZF, reprezentantii Google nu au dorit sa ofere detalii suplimentare despre componenta echipei dedicate Romaniei si care este localizata in Irlanda.

 

Dupa scrisori prin posta clasica au lansat si un blog

Lansarea blogului vine intr-un moment in care Google - unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata de servicii internet din lume, cu venituri anuale de peste 14 mld. euro - si-a intensificat campaniile de promovare pe piata locala, urmarind astfel majorarea veniturilor firmei din serviciile de publicitate, in special de la intreprinderile mici si mijlocii (IMM). Dupa ce compania a semnat un parteneriat cu o banca locala pentru promovarea AdWords - sistemul propriu de publicitate online, Google a inceput sa le trimita si acasa antreprenorilor, prin posta clasica, cupoane care permit postarea gratuita de reclame online in limita a 200 de lei.

"Blogul Google AdWords Romania se adreseza atat celor care abia au inceput sau doresc sa incerce programul AdWords, cat si utilizatorilor avansati, agentiilor si specialistilor in marketing online. Va vom tine la curent cu ultimele noutati AdWords, anunturi oficiale si actualizari ale sistemului si vom discuta despre cele mai frecvente probleme intampinate de utilizatorii AdWords din Romania", scriu reprezentantii Google in primul mesaj publicat pe blog.

 

Google Bucharest SRL a facut un profit net de 69.000 de euro

Daca valoarea totala a afacerilor gigantului internet in Romania este evaluata la cateva milioane de dolari, oficial, compania infiintata de Google in Bucuresti a avut in 2008 afaceri de doar 152.000 de euro, conform datelor disponibile pe pagina web a Ministerului Finantelor. Profitul net al Google Bucharest a fost de 69.000 de euro, conform aceleiasi surse. Valoarea afacerilor derulate prin Google Bucharest SRL nu este insa una reprezentativa, in conditiile in care compania emite facturi din Irlanda pentru serviciile de publicitate realizate pentru clientii din Romania, conform datelor de pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO