Business Hi-Tech

Cine sunt viitorii milionari români din IT ai României? ZF şi Banca Transilvania lansează proiectul „ZF IT Generation“

Cine sunt viitorii milionari români din IT ai României?...

Autor: Adrian Seceleanu

25.11.2019, 00:08 1449

Ziarul Financiar a lansat căutarea noilor milionari din IT din România, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania şi alţi parteneri, care are ca obiectiv să aducă în prim-plan start-up-urile din industria locală de tehnologie şi să descopere cele mai valoroase iniţiative an­tre­prenoriale din acest domeniu - de la software, cloud şi Internet of Things până la aplicaţii mobile sau echipamente.

În fiecare zi, ZF va prezenta idei de afaceri ale antre­prenorilor din industria de IT în cadrul emisiunii „ZF IT Generation“, urmărind temele-cheie urmărite de orice investitor în discuţia cu un start-up: care este ideea din spatele produsului, cum poate fi monetizată şi scalată, la cât este evaluată compania şi de câţi bani au nevoie fondatorii.

„ZF IT Generation“ va fi şi o platformă prin care in­ves­titorii, antreprenorii de succes, specialiştii din diferite indus­trii le vor oferi start-up-urilor aflate la început de drum sfa­turi şi idei despre cum îşi pot conduce businessul către succes. Toate start-up-urile prezentate în cadrul emisiunii vor trece printr-un proces de jurizare pentru ca la finalul unui an de zile ZF alături de partenerii săi să desemneze produsele şi serviciile bazate pe tehnologie care au avut cel mai mare succes pe piaţă.

În cadrul primei emisiuni este prezentată povestea start-up-ului românesc Multinode Network SRL, care a lansat „BOB-concierge“ - un dispozitiv automatizat bazat pe tehnologia Internet of Things şi accesibil printr-o aplicaţie mobilă, destinat complexurilor rezidenţiale. Echi­pa­mentul le oferă acces locatarilor la un mix de servicii - de la livrarea comenzilor online, inclusiv a produ­selor alimentare păstrate reci sau calde, până la servicii de curăţătorie chimică şi un mini magazin. Mihail Gîrneţ, managing director al companiei care a produs Bob Concierge, a declarat în cadrul emisiunii că evaluează proiectul la 20 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO