Business Hi-Tech
Ciprian Boloş a demisionat din CA-ul Telekom şi a plecat la ANCOM
Ciprian Boloş
Ciprian Boloş, care a fost numit de ministrul comunicaţiilor Augustin Jianu la începutul acestui an membru în Consiliul de Administraţie al companiei Telekom Romania Communications, fostul Romtelecom, şi-a dat demisia din poziţia ocupată în cadrul companiei de telefonie şi a plecat la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), au declarat pentru ZF surse de pe piaţa de comunicaţii.
„Ciprian Boloş şi-a dat demisia din Consiliul de Administraţie al Telekom România în data de 8 iunie. El a plecat şi de la Poşta Română, unde ocupa poziţia de director de strategie, şi a fost detaşat la ANCOM“, a declarat pentru ZF o sursă din industrie. În data de 8 iunie, noul preşedinte al ANCOM Adrian Diţă a emis o decizie prin care a desfiinţat şi reînfiinţat toate direcţiile din cadrul ANCOM. Prin această decizie, Diţă şi-a creat cadrul legal necesar pentru a-i concedia pe şefii instituţiei.
ZF a scris în data de 8 iunie, citând surse din industrie, că principalul „consultant” al noului preşedinte Adrian Diţă în operaţiunea secretă de reorganizare a ANCOM a fost Ciprian Boloş, în ciuda calităţii deţinute de acesta în cadrul companiilor Telekom şi Poşta Română. ANCOM este instituţia care face regulile pe pieţele de comunicaţii şi servicii poştale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Cu ce taxe noi vine noul guvern şi ce cheltuieli promite că va reduce. Dar unde este evaluat impactul bugetar?
-
Oliviu Matei, fondator Holisun: Piaţa digitalizării din România este în plină „explozie“, în special în sectoare precum educaţie, sănătate şi administraţie publică, unde nevoia de soluţii IT devine tot mai clară
-
Alertă în energie. Alexandru Chiriţă, Electrica: Cel mai mare risc pentru securitatea energetică a României nu este geopolitic. Nici măcar financiar. Este un risc despre care vorbim mai puţin în sălile de conferinţe, dar care ne va defini următorii 20 de ani: prăpastia de competenţe dintre generaţii.“
-
Farmacia Catena a trecut de 8 mld. lei afaceri în 2024 cu aproape 1.000 unităţi. Cu un an în urmă, brandul Catena genera 7,1 mld. lei cifră de afaceri
-
Ce afaceri fac operatorii portuari şi cine a reuşit să îşi crească businessul anul trecut? Top cinci jucători rulează afaceri de 1,7 mld.lei iar Constanţa South Container Terminal a depăşit chiar afacerile portului Constanţa
-
Ambasada Austriei la Bucureşti: Austria şi-a depăşit ţintele pe interconectare energetică. Ambasada României la Viena: Vă rugăm să vă adresaţi autorităţilor competente
-
Iranul poate lovi economia lumii cu un şoc energetic. Are puterea de a bloca traficul prin două strâmtori importante pentru circulaţia mărfurilor şi energiei
-
ZF Agropower. Micii producători de făină: Avem nevoie de politici de susţinere a procesatorilor locali. Pentru Uniunea Europeană suntem doar un furnizor de materii prime. Grâul pleacă în Germania şi se întoarce ca făină în magazinele mari
-
Bursă. Reportaj ZF. Sphera Franchise Group deschide prima unitate Cioccolatitaliani în Italia şi pregăteşte intrarea brandului pe piaţa din România
-
Guvernul eficienţei fără experienţă şi pe alocuri competenţă: Profesii neclare, funcţii strategice: cine sunt miniştrii care conduc România? Câţi miniştri ai guvernului Bolojan au avut o carieră reală înainte de politică. Cinci dintre miniştri nu au avut nici un fel de activitate profesională în afară de politică
-
Topul integral oficial al băncilor din România după active în anul 2024, conform BNR
-
ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank. Radu Dumitrescu, fondatorul SHC, grupul care a preluat Raionul de Peşte: Ne uităm şi la alte achiziţii, dar avem nevoie de timp să aşezăm businessul. Totodată, ne gândim să mergem cu brandurile existente şi în alte oraşe
-
Şase ani de Afaceri de la Zero şi primii noŞtri milionari. Familia Iovan a ajuns la afaceri de 4,7 mil. lei anul trecut cu DeFlorian, brand sub care produce aşternuturi din pânză şi textile pentru casă într-o fabrică din Baloteşti
-
Ce spune LAURENS VAN DEN ACKER, chief design officer al Grupului Renault: Lucrăm nonstop între Paris, Bucureşti şi Seul. Dacia va fi primul brand european cu un model nou dezvoltat în 16 luni
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Emisiunea de obligaţiuni de 30 de milioane de euro pe care o pregăteşte Simtel va avea dobânzi atractive, peste Fidelis, promite CEO-ul Mihai Tudor. „Vizăm dezvoltarea pe plan local“
-
Pentru Germania şi Italia, aurul străluceşte mai frumos când este adus acasă
-
Industria europeană a cimentului se plânge că nimeni nu opreşte importurile din afara UE, din ţări care fac concurenţă neloială
-
Profit de 3,8 mld. lei pentru BNR în anul 2024, maximul ultimilor 15 ani. BNR virează 80% din profitul obţinut către bugetul de stat, în 2024 suma transferată depăşind 3 mld. lei. Cum a reuşit BNR să facă profit?
-
Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România: şapte premii în domenii-cheie ale societăţii româneşti, cercetare, educaţie, medicină, artă şi diplomaţie