Business Hi-Tech

Ciprioţii de la Logicom au avut în 2023 afaceri de 302 mil. lei, în scădere cu 21%

Ciprioţii de la Logicom au avut în 2023 afaceri de 302...

Autor: Adrian Seceleanu

10.07.2024, 15:30 95

Logicom, subsidiara locală a grupului de distribuţie cu acelaşi nume din Cipru, a înregistrat în 2023 în România afaceri de 302 mil. lei, în scădere cu 21% faţă de anul precedent, conform datelor de la Ministerul Finanţelor Publice. Compania a înregistrat o pierdere netă de 10,2 mil. lei, mai mare faţă de cea de 6,1 mil. lei din anul precedent şi un număr mediu de 56 de angajaţi, în scădere faţă de anul anterior, când avusese 62 de oameni. Compania cipriotă a preluat în 2017 compania locală Gemini SP. Liderul pieţei locale de distribuţie IT&C este Network One Distribution (NOD), cu afaceri în 2023 de 2,06 mld. lei (415,4 mil. euro), plus 14,8% comparativ cu 2022, arată datele raportate de companie la Ministerul de Finanţe. Profitul net al NOD a fost de 36,5 milioane lei (7,3 mil. euro), faţă de 19,2 milioane lei în 2022. NOD este cel mai mare jucător de pe piaţa locală de distribuţie de echipamente IT&C, compania fiind controlată de Iulian Stanciu - unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT. Iulian Stanciu deţine 89,5% din NOD, iar restul companiei este deţinută de Vlad Vasile Dumitru (5,5%) şi de Andrei Marian Militaru (5%).