Business Hi-Tech

Compania americană SAS lansează trei noi programe de master, alături de Universitatea Politehnica din Bucureşti şi de Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti. „Prin colaborarea cu universităţile conectăm educaţia la nevoile pieţei muncii”

Compania americană SAS lansează trei noi programe de...

Autor: Alexandra Cepăreanu

04.12.2024, 11:10 135

Începând din această toamnă, compania americană SAS, un furnizor de software de analiză avansată a datelor, a consolidat colaborarea cu instituţii de învăţământ superior din România prin lansarea unor noi programe de master dedicate formării profesioniştilor în domeniul analizei de date, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat. Programele sunt concepute pentru a pregăti studenţii pentru cerinţele curente ale unei economii digitale, punând accent pe competenţe tehnice şi aplicarea acestora în mediul de afaceri.

„Colaborarea cu universităţile este esenţială pentru a conecta educaţia la nevoile pieţei muncii, iar prin aceste programe de master recent intrate în oferta educaţională, dorim să ne reafirmăm susţinerea pentru ecosistemul educaţional din România, oferindu-le studenţilor instrumente inovatoare şi o platformă solidă pentru o carieră de succes în analiza datelor,” a spus Alina Luchian, Academic & Education Territory Lead, SAS Southeast Europe.

Deficitul de talente din industria IT este resimţit la nivel global, iar statele din întreaga lume fac eforturi susţinute pentru a ameliora acest decalaj dintre cerere şi ofertă, potrivit reprezentanţilor SAS. Universităţile cu profil tehnic au deja o gamă variată de programe de studiu moderne. În acest context, SAS îşi reafirmă angajamentul de a pregăti noi experţi în domenii de mare interes pentru prezent şi pentru viitor, iar cele mai noi progrese făcute pentru componenta educaţională sunt reprezentate de trei programe de master: unul de Advanced Analytics for Business, găzduit de Universitatea Politehnica din Bucureşti şi două găzduite de Academia de Studii Economice din Bucureşti, Business Analytics în cadrul Facultăţii de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) şi Customer Relationship Management în cadrul Facultăţii de Marketing.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit 2025