Business Hi-Tech

Compania Global Creative One a investit 70.000 euro în dezvoltarea unui magazin online şi crearea unui brand local de haine premium

Oana Alexandru, fondatoare OWEAR: În 2020 ne dorim securizarea businessului şi creşterea notorietăţii brandului

Oana Alexandru, fondatoare OWEAR: În 2020 ne dorim securizarea businessului şi creşterea notorietăţii brandului

Autor: Ioana Nita

17.01.2020, 19:50 401

O parte din investiţie a fost acoperită de fonduri accesate prin intermediul programului Start-Up Nation.

Global Creative One, companie locală specializată în producţie publicitară, a investit peste 70.000 de euro în crearea unui brand de haine premium numit OWEAR, precum şi în dezvoltarea unui magazin online dedicat, ce a fost lansat la finalul anului trecut. O parte din fondurile investite au fost accesate prin inter­mediul programului Start-Up Nation, iar com­pania estimează că va atinge pragul de reantabilitate în al treilea an de activitate.

„OWEAR este un brand 100% românesc, un brand fresh, care înţelege că fiecare dintre noi este unic şi diferit. Ne propunem să oferim celor care intră în comunitatea OWEAR impulsul de care au nevoie ca să se redescopere, să strălucească, să se exprime diferit şi unic. Preţul produselor noastre este susţinut de designul, calitatea materialelor folosite şi întreaga experienţă OWEAR. Produsele noastre sunt realizate din bumbac 100%, calitate premium, ales cu grijă şi multă atenţie la detalii”, a declarat Oana Alexandru, CEO al OWEAR şi acţionar unic al Global Creative One. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO