Business Hi-Tech

Compania HP INC România, care a preluat businessul cu echipamente al Hewlett Packard, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 90 de milioane de lei

Mugur Pantaia, managing director al HP INC Romania

Mugur Pantaia, managing director al HP INC Romania

Autor: Adrian Seceleanu

02.06.2016, 14:01 2399

Compania HP INC România, care a fost înfiinţată în luna februarie a anului trecut ca rezultat al procesului de divizare desfăşurat la nivel global de gigantul american Hewlett Packard, a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 90 de milioane de lei (20,2 milioane de euro), conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului finanţelor publice.

HP INC România, care este condusă de Mugur Pantaia, a înregistrat o pierdere netă de 0,9 milioane de lei şi un număr mediu de 1.194 de oameni. Cea mai mare parte a celor 1.194 de oameni au fost preluaţi de la celelalte entităţi ale fostului HP în România, respectiv companiile HP România şi Global e-business operations centre (care operează centrul de servicii HP Geboc), transferurile de angajaţi între firme generând şi variaţii semnificative în raportările de la Finanţe privind numărul mediu de angajaţi pe anul 2015.

Cum transferurile au avut loc în cursul anului 2015 raportările de la Finanţe pentru numărul mediu de angajaţi al celor trei companii includ practic de două ori aceiaşi oameni, odată când lucrau pentru HP România sau HP Geboc şi apoi, încă odată, pentru momentul în care lucrau pentru HP INC România. De altfel, numărul cumulat al angajaţilor raportat de Finanţe de cele trei entităţi pentru 2015 este de 3.902 oameni, cu 571 de oameni în plus faţă de anul anterior, variaţie ce a fost generată cel mai probabil artificial în urmă activităţilor de divizare şi reorganizare.

Evoluţiile pentru fiecare dintre cele trei companii au fost următoarele:

# Compania E-Business Operatiions Centre a înregistrat în 2015 afaceri de 336,5 mil. lei (75,7 mil. euro), în scădere cu 3%, un profit net de 99,4 mil. lei - în creştere cu 348% şi un număr mediu de angajaţi de 2.363, mai mic cu 532 persoane.

# Compania HP România a înregistrat în 2015 afaceri de 288,9 mil. lei (65 mil. euro), în creştere cu 27% faţă de anul precedent, un profit net de 58,7 mil. lei - în creştere cu 125% şi un număr mediu de 345 de persoane, cu 91 mai puţine faţă de 2014.

# Compania HP INC România, înfiinţată în februarie 2015, a raportat pentru anul trecut afaceri de 90 mil. lei, o pierdere netă de 0,9 mil. lei şi un număr mediu de 1.194 de oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO