• Leu / EUR4.9366
  • Leu / GBP5.6319
  • Leu / USD4.9920
Business Hi-Tech

Compania românească NetSafe a fost preluată de Grupul Nuvias, distribuitorul european de soluţii IT, de la antreprenorul Doru Manea, care îşi menţine funcţia de CEO

Compania românească NetSafe a fost preluată de Grupul Nuvias, distribuitorul european de soluţii IT, de la antreprenorul Doru Manea, care îşi menţine funcţia de CEO

Doru Manea, CEO al NetSafe.

Autor: Alexandra Cepăreanu

04.04.2022, 16:56 116

Compania românească NetSafe, distribuitor de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de soluţii de securitate, reţelistică şi echipamente wireless, a fost preluată de Grupul Nuvias, distribuitorul european de soluţii IT cu valoare adăugată, care are în plan consolidarea investiţiilor în Europa de Est, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

„Suntem încântaţi de următorul nostru capitol, ca parte a Grupului Nuvias. (...) Este o mare recunoaştere a succesului nostru şi deschide un nou capitol către dezvoltarea ulterioară, cu o mulţime de noi oportunităţi, pe o piaţă în expansiune”, a spus Doru Manea, CEO al NetSafe.

NetSafe, cu peste 15 ani de experienţă, acoperă piaţa din România, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Bulgaria. Potrivit ultimelor date publice, NetSafe a încheiat anul 2020 cu afaceri de peste 40 de milioane de lei, în creştere cu peste 50% faţă de anul precedent. De asemenea, în cadrul companiei lucra la finalul anului 2020 o echipă de opt angajaţi.

Astfel, potrivit reprezentanţilor companiei, expertiza locală şi echipa de management ale NetSafe, care au generat dublarea business-ului în ultimii doi ani, vor fi amplificate de diversitatea capabilităţilor financiare şi de serviciile scalabile ale Nuvias, astfel încât compania să îşi poată alimenta creşterea şi accelera dezvoltarea. De asemenea, Canalys, companie de analiză şi cercetare de piaţă, estimează că piaţa de securitate cibernetică şi infrastructură IT din Europa Centrală şi de Est va creşte cu o rată de peste 7% în 2022, având o piaţă potenţială de 4 miliarde de dolari.

„Nuvias vede potenţialul de creştere şi oportunităţi semnificative pe piaţa est-europeană. Cu NetSafe avem o platformă pentru un avans considerabil în această regiune. Avem o potrivire foarte puternică în filozofia şi abordările noastre faţă de distribuţia specializată cu valoare adăugată, creând o bază solidă pentru o creştere accelerată”, a spus Simon England, CEO al Grupului Nuvias.

Compania NetSafe va continua să opereze sub brandul  existent, ca o companie a Grupului Nuvias.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9366
Diferență: -0,1072
Ieri: 4.9419
Azi: 4.9920
Diferență: 0,2309
Ieri: 4.9805
Azi: 5.6319
Diferență: -0,6755
Ieri: 5.6702
Azi: 5.0780
Diferență: 0,4014
Ieri: 5.0577