Business Hi-Tech

Concurenţa a amendat Orange cu 10 mil. euro

Concurenţa a amendat Orange cu 10 mil. euro

Autor: Adrian Seceleanu

21.12.2018, 00:07 4214

Consiliul Concurenţei a finalizat investigaţia deschisă în anul 2016 împotriva Orange România pentru un posibil „tratament discriminatoriu“ în relaţia cu furnizorii de servicii de plăţi şi reclame prin SMS cu o amendă de peste 1% din cifra de afaceri, respectiv de peste 10 mil. euro pentru „abuz de poziţie dominantă“, au declarat pentru ZF mai multe surse din industrie.

„Consiliul Concurenţei a finalizat investigaţia, iar după ce a audiat şi toate companiile implicate în dosar, plenul autorităţii a decis să sancţioneze Orange România pentru abuz de poziţie dominantă cu o amendă de puţin peste 1% din cifra de afaceri. Cuantumul amenzii este de peste 10 milioane de euro“, a declarat una dintre surse pentru ZF.

„Conducerea Consiliului Concurenţei a votat pentru apli­carea unei sancţiuni de peste 1% din cifra de afaceri a Orange România“, a precizat o a doua sursă din industrie pentru ZF.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Orange au transmis că nu doresc să comenteze informaţiile.

Consiliul Concurenţei a anunţat în aprilie 2016 că a de­clan­şat o investigaţie privind „un posibil trata­ment dis­cri­mi­natoriu practicat de Orange în rela­ţia cu companiile ac­tive pe piaţa plăţilor prin mesaje scurte prin intermediul telefonului mobil, respectiv pe piaţa mesa­jelor scurte publicitare prin intermediul telefonului mobil din România“.

CC a realizat şi inspecţii inopinate în cadrul investigaţiei, conform datelor comunicate la acea dată de instituţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO