Business Hi-Tech

Conferinţa Microsoft Envision România. Sergiu Manea, CEO al BCR: Gândirea digitală înseamnă inclusiv să recunoşti foarte repede când eşti pe o cale greşită şi să înveţi din asta

Autor: Alexandra Cepăreanu

21.06.2022, 00:07 6103

„Pentru noi una din preocupările centrale este crearea unui climat de securitate cibernetică şi securitatea datelor. Acolo investim foarte, foarte mult, lucrăm cu parteneri“.

Transformarea digitală accelerată de ultimii doi ani de pandemie a obligat jucătorii din sectorul financiar-bancar să-şi evalueze birocraţia internă şi să facă loc creativităţii şi dezvoltării de conţinut, pentru a răspunde noilor cerinţe ale clienţilor.

„Cea mai mare provocare pe care am avut-o a fost să îmbrăţişăm acest mod de lucru digital, adică să ieşim din ideea de birocraţie internă şi procese şi să mergem spre creaţie, să îmbrăţişăm de fapt lucrurile pe care nu le cunoşteam. Iar gândirea digitală înseamnă inclusiv să recunoşti foarte repede când eşti pe o cale greşită şi să înveţi din asta. E o întreagă schimbare şi sper să o facem ireversibilă“, a spus Sergiu Manea, CEO al BCR (Banca Comercială Română), a doua cea mai mare bancă din România, în cadrul unei discuţii cu Ana Ionaşcu, enterprise client executive, Microsoft România, ca parte a evenimentului Microsoft Envision România.

El a explicat că transformarea digitală din sectorul financiar-bancar a fost generată de şi de nevoile clienţilor.

„Nu numai că vedem această transformare la clienţi, dar transformarea noastră este generată de clienţi şi de aşteptările clienţilor. Nu noi inventăm experienţe, nu noi am inventat spaţiul digital. Pentru noi, jucătorii din zona financiar-bancară, această călătorie înseamnă adaptare la nevoile clienţilor, înseamnă maturizare şi schimbarea mindsetului digital sau evoluţia spre o gândire digitală şi apoi crearea, împreună cu clienţii, a acestor experienţe. Bankingul este un business făcut de oameni pentru oameni, dar înarmaţi cu tehnologie şi date.“

Reprezentantul BCR a adăugat că transformarea digitală va genera la rândul ei dezvoltarea de noi joburi şi abilităţi în zona financiar-bancară. „Evoluţia noastră spre conţinut înseamnă de fapt deţinere de conţinut, înseamnă product owner pentru cei care o să încerce să înţeleagă clienţii - care sunt aşteptările lor şi ce avem de făcut pentru a ne ridica la nevoile aşteptărilor -, înseamnă o familie întreagă de competenţe şi de noi joburi. Şi astfel ne bucurăm că am învăţat să ascultăm clienţii şi să ne lăsăm duşi, de fapt, în călătoria noastră digitală de clienţi.“

De asemenea, una dintre provocările şi preocupările BCR este reprezentată de crearea unui spaţiu digital care să asigure securitatea datelor clienţilor.

„Pentru noi una din preocupările centrale este crearea unui climat de securitate cibernetică şi securitatea datelor. Acolo investim foarte, foarte mult, lucrăm cu parteneri, astfel încât canalele de comunicare, lucrurile pe care le dezvoltăm să fie foarte sigure şi, de asemenea, să asigurăm în orice moment protecţia datelor“, a mai spus Sergiu Manea.

Mai mult detalii despre Microsoft Envision Romania, la acest link.

 

Ce a mai spus Sergiu Manea

♦ Abilitatea ca cineva să poată tranzacţiona de la distanţă sau să facă operaţiuni de la distanţă nu mai este un factor diferenţiator, este o normă operaţională.

♦ Digitalizare înseamnă în primul rând mindset. Când am început călătoria asta spre digitalizare, pe la începutul anului 2017, ne-am gândit la ce am putea face, inspiraţi fiind de companii de tehnologie sau de consumer care deja acţionau în spaţiul digital. Şi atunci ne-am gândit că e important să oferim clienţilor acces la finanţare online, fără piedici.

♦ Acum, dacă ne uităm la provocări tehnologice, ne uităm la trecut. Ne uităm puţin în trecut şi vedem că atunci când voiam să automatizăm o parte din procese, ne gândeam de ce anume avem nevoie pentru a face acel lucru, dar în prezent creăm lucrurile şi încercăm să înţelegem în ce direcţie ar trebui să mergem – low - code, no - code – şi apoi ne întrebăm: Oare călătoria digitală de producţie e suficientă? Cum aducem date? Cum creăm un serviciu, de fapt, care să aibă conţinut? Toate lucrurile astea sunt foarte importante, dar ca ele să funcţioneze trebuie îmbrăţişate de toată lumea.

♦ Noi credem foarte mult în tehnologie şi în date şi credem în continuare că bankingul este un business făcut de oameni pentru oameni, dar înarmaţi cu tehnologie şi date. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO