Business Hi-Tech

Conferinţa ZF Mobilio 2019. ING România: Suntem în mijlocul revoluţiei telefonului mobil. Acesta devine centrul interacţiunii cu clientul

Robert Anghel, ING România:

Până la finalul anului viitor vom avea de trei ori mai mulţi utilizatori pentru serviciul ING Pay.

Robert Anghel, ING România: Până la finalul anului viitor vom avea de trei ori mai mulţi utilizatori pentru serviciul ING Pay.

Autor: Ioana Nita

14.05.2019, 16:20 218

Numărul de utilizatori ai serviciului de plată cu mobilul ING Pay va depăşi 200.000 la finalul lui 2019.

Telefonul mobil a devenit în prezent cel mai folosit dispozitiv nu doar ca mediu de comunicare şi de divertisment, ci şi ca mijloc de plată, plăţile mobile fiind acum în plină dezvoltare, atât la nivel global, cât şi local. Un exemplu elocvent este serviciul de plată di­rect cu telefonul mobil – ING Pay, intro­dus în iulie 2018 pe piaţa locală de banca de origine olandeză, care a fost adop­tat de circa 70.000 de clienţi, iar până la finalul anului numărul acestora se va tripla.

„Este o surpriză excepţională modul în care a fost adoptat pro­dusul ING pri­vind plăţile mobile. Până în acest mo­ment şi-au activat cardul virtual aproxi­mativ 70.000 dintre clienţii ING şi aproximativ 55.000 de clienţi au făcut o plată prin intermediul acestei funcţionalităţi. Aproape 4% din plăţile care se fac cu cardul se fac prin serviciul ING Pay. Până la finalul acestui an estimăm că vom avea de 3 ori mai mulţi utilizatori pentru ING Pay”, a declarat Robert Anghel, director al diviziei de plăţi mobile a ING România, la conferinţa ZF Mobilio 2019.

El a explicat că, odată adoptat, acest tip de serviciu modifică comportamentul de plată al utilizatorului.

„Deja, în cazul celor care au început să facă plăţi utilizând ING Pay aproape jumătate din plăţile pe care le realizează s-au mutat de pe plastic pe telefon.”

Totodată, aplicaţia mobilă ING este în sine mult mai folosită pentru operaţiunile bancare decât aplicaţia web a băncii, ceea ce confirmă rata de adopţie tot mai mare a mobilităţii şi în cazul finanţelor personale.

„În urmă cu câţiva ani vorbeam de faptul că vom asista la o revoluţie a telefonului mobil. Acum suntem chiar în mijlocul ei. În luna martie, spre exemplu, 750.000 de oameni s-au logat în home bank (aplicaţia web a băncii ING), iar 600.000 dintre ei s-au logat în aplicaţia de mobil. Mai mult de 60% din plăţi se fac deja din aplicaţia de mobil”, a subliniat Robert Anghel.

Majoritatea clienţilor ING care folosesc plata direct cu telefonul mobil sunt bărbaţi (70%), iar peste 10 utilizatori au realizat deja mai mult de 1.000 de plăţi prin intermediul ING Pay.

„ING Pay nu este un produs exotic. Cel mai bătrân utilizator al ING Pay are 77 de ani. Nu este un utilizator care i-a dat telefonul copilului, ci un utilizator care chiar foloseşte serviciul”, a punctat el. De asemenea, nici nu mai există acea reticenţă din partea comercianţilor, aşa cum s-a întâmplat la introducerea cardurilor contactless.

„Atunci când am lansat ING Pay nu am observat o reacţie de reţinere a comercianţilor, ca acea reţinere de care ne-am lovit atunci când am lansat cardurile contactless. Nu suntem în acelaşi context ca acum 5-6 ani când trebuia să insişti la comercianţi ca să poţi folosi cardurile contactless. Acum, cu plata direct de pe mobil este mult mai simplu. Avem premisele portivit cărora adopţia de plăţi mobile va fi rapidă”, a precizat Robert Anghel.

Practic, introducerea cardurilor contactless şi adopţia crescută a acestora în piaţă, a pregătit atât utilizatorii, cât şi comercianţii pentru următorul pas: trecerea la plata direct cu telefonul mobil.

„Sunt două direcţii în care se poate merge cu plăţile, una ţine de dispozitive, iar cealaltă de experienţă. Noi vrem să dezvoltăm experienţa, iar avantajul unei bănci în ecosistemul de plăţi este faptul că poate să integreze mai multe soluţii. Pot să configurez, spre exemplu, numărul de rate pe care vreau să îl plătesc şi să eşalonez plata pentru ceva anume”, a explicat el.

Pe lângă funcţionalităţile care ţin de gestiunea finanţelor personale şi de plata cu mobilul, aplicaţia ING are integrat şi un sistem de discount-uri de care clienţii ING beneficiază atunci cât plătesc cu cardul la comercianţii înrolaţi în programul „Bazar”.

„Până acum am dat discount-uri în valoare de 2 milioane de euro către bază de clienţi ING prin intermediul Bazar, iar anul acesta ritmul nostru ne arată că vom da încă un milion de euro. Acest lucru arată deja dimensiunea valorii pe care o dăm înapoi clienţilor atunci când folosesc aplicaţia de mobil”, a menţionat Robert Anghel.

De-a lungul timpului, în ING Bazar au fost înrolaţi peste 100 de comercianţi, iar în prezent sunt activi circa 65 de cumpărare. Cele mai accesate oferte sunt cele din categoria supermarketurilor şi a benzinăriilor.

„Ofertele din ING Bazar sunt afişate în funcţie de comportamentul clienţilor la plata cu comercianţii. Dacă observăm că sunt plăţi recurente la un anume comerciant, putem să lansăm o funcţionalitate în care la a 5-a plată să beneficiezi de un discount un pic mai mare. ING nu subvenţionează aceste discount-uri, doar pune la dispoziţie platformă prin care comercianţii iau legătura cu clienţii”, a explicat el. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO