Business Hi-Tech

Consiliul Judeţean Giurgiu cumpără sisteme IT de 700.000 de euro

Autor: Ştefan Vrabie

01.09.2011, 00:00 244

Consiliul Judeţean Giurgiu va organiza în această lună o licitaţie pentru a cumpăra un sistem informatic, valoarea contractului fiind estimată la 3 milioane lei (aproximativ 700.000 euro), potrivit unui anunţ de participare publicat pe site-ul e-licitaţie.ro pe data de 31 august.

"CIS - Sistem Informatic şi Comunicare - Sistem de Gestiune a Situaţiilor de Urgenţă Giurgiu - Ruse" face parte din proiectul "Insuring an Efficient Management of the Joint Intervention in Emergency Situation in the Giurgiu - Rousse Cross - Border Area". Obiectivul principal al acestei achiziţii constă în livrarea unui sistem integrat complet si complex precum şi instrumentele necesare pentru managementul situaţiilor de criză.

Consiliul judeţean va mai achiziţiona maşini hardware de procesare a datelor, infrastructură de comunicaţii, sisteme de comandă, de control, de comunicaţii şi computerizare, pachete software şi sisteme informatice, precum şi pachete software de comunicaţii. Desfăşurarea proiectului va fi pe o perioadă de 17 luni de la data atribuirii contractului, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO