Business Hi-Tech

Constantin Teleman, fondatorul Intelligent Bee din Iaşi, a cedat 3% din acţiuni

Constantin Teleman, fondatorul Intelligent Bee din Iaşi,...

Autor: Adrian Seceleanu

15.11.2019, 00:00 298

Constantin Teleman, fondator şi CEO al companiei Intelligent Bee Web din Iaşi, cu afaceri de 2,6 mil. lei în 2018, a cedat 3% din acţiunile furnizorului de servicii de dezvoltare software şi suport tehnic, conform unui document publicat în Monitorul Oficial. „Subsemnatul Constantin Teleman am hotărât următoarele: cooptarea în S.C. Intelligent Bee Web prin cesionarea de părţi sociale, către: Kall Francisc-Andrei, a 1% din capitalul social; Rusu Marius Costela a 1% din capitalul social; Dorobat Marta a 1% din capitalul social“, conform documentului.

„Cesiunea părţilor sociale este afectată de condiţia rezolutorie prin care cedentul (Constantin Teleman - n. red.) îşi rezervă dreptul de a răscumpăra părţile sociale transmise în termen de 2 ani în caz de încălcare a obligaţiilor contractuale de către oricare dintre cesionari, cu obligaţia cedentului de a-l notifica pe cesionarul în cauza despre răscumpărare şi de a-i restitui preţul primit în termen de maximum o lună de la data notificării. În cazul în care Cedentul nu-şi exercită opţiunea de răscumpărare timp de 2 ani, dreptul cesionarilor se consolidează definitiv“, potrivit sursei citate. Marta Dorobat este inginer în cadrul companiei, conform datelor din reţeua socială de business LinkedIn.

Echipa Intelligent Bee a lucrat printre altele la dezvoltarea aplicaţiei mobile a start-up-ului local Floca, precum şi la dezvoltarea unei platforme proprii de self-ticketing numite Eventway. În 2018 compania a raportat un număr mediu de 42 de angajaţi, mai mare cu 15 persoane faţă de anul anterior, şi un profit net de 30.000 de lei, în scădere faţă de anul anterior. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO