Oferta depusă de o asociere formată din companiile Metaminds şi Trencadis, doi dintre cei mai mari furnizori de soluţii IT&C integrate de pe piaţa locală, la o mega-licitaţie pentru echipamente de IT necesare pentru proiectul cloudlui guvernamental, a fost desemnată pe primul loc dintre cele 7 oferte depuse, de către organizatorul procedurii - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Astfel, asocierea Metaminds - Trencadis Corp a obţinut un punctaj de 100 puncte, preţul ofertat fiind în valoare de 427.185.074,00 lei fără TVA, conform documentului citat.
Licitaţia avea o valoare estimată de 576 mil. lei şi are ca obiect achiziţia a cel puţin aproximativ 400 de servere de procesare şi stocare şi de back-up, dar şi a numeroase alte echipamente.
Pe locul doi s-a clasat cu un scor cu câteva puncte mai mic şi o ofertă financiară mai mare asocierea Kontron Services România - Taikun Cloud- Trend Import-Export, cu un punctaj de 96,81 puncte, preţul ofertat fiind în valoare de 453.496.730,00 lei fără TVA.
Kontron Services România - parte a grupului austriac cu acelaşi nume, este şi compania care a formulat contestaţia unde apar aceste date despre punctajul acordat de STS. Compania lucrează la acest caz cu societatea de avocatură Popovici Niţu Stoica &Asociaţii.
Punctajul acordat de STS şi valoarea celorlalte oferte sunt următoarele, conform documentului:
Locul al III-lea - Dante International S.A., cu un punctaj de 94,03 puncte, preţul ofertat de acesta fiind în valoare de 474.318.815,00 lei fără TVA.
Locul al IV-lea - Asocierea Vodafone Romania (Lider), Vodafone Net Iletişim Hizmetleri, cu un punctaj de 93,03 puncte, preţul ofertat de acesta fiind în valoare de 489.145.180,00 lei fără TVA;
Locul al V-lea - Asocierea Datanet Systems (Lider), Sekom Iletisim Sistemleri Sanayi ve Ticaret A.S., Soitron, s.r.o., cu un punctaj de 88,21 puncte, preţul ofertat de acesta fiind în valoare de 517.977.673,00 lei fără TVA;
Locul al VI-lea - Asocierea Dataware Consulting S.R.L. (Lider), Dendrio Solutions, Arctic Stream, SC Data Core Systems SRL, cu un punctaj de 72,48 puncte, preţul ofertat de acesta fiind în valoare de 570.560.600,00 lei fără TVA;
Locul al VII-lea - Orange Romania S.A., cu un punctaj de 70,87 puncte, preţul ofertat de acesta fiind în valoare de 574.879.994,50 lei fără TVA.