♦ „În prezent, în România există o echipă de 10 oameni, dar suntem în proces accelerat de recrutare, atât la nivel local, cât şi la nivelul regiunilor EMEA şi APAC“.
ITGlobers, specializată în servicii şi soluţii tehnologice pentru implementarea şi optimizarea platformelor de comerţ electronic, dezvoltare de soluţii software personalizate, integrarea sistemelor şi dezvoltarea aplicaţiilor mobile, caută să recruteze specialişti IT pentru biroul nou deschis în Bucureşti. În prezent, echipa din cadrul ITGlobers România numără 10 angajaţi.
„Suntem în plin proces de recrutare şi lucrăm deja la hub-ul din Bucureşti, pe care ne dorim să-l putem folosi la capacitate maximă până la începutul anului viitor. Vrem ca centrul din Bucureşti să fie şi un spaţiu pentru cercetare şi inovaţie. Dat fiind că discutăm despre un proiect în derulare, este greu să estimez acum numărul final de oameni care vor lucra în hub-ul din Bucureşti“, a spus pentru ZF Cristi Movilă, CEO & partner pentru EMEA şi APAC al ITGlobers. Anterior, el a ocupat poziţia de preşedinte ARMO şi general manager pentru Europa Centrală şi de Est al VTEX, companie care dezvoltă soluţii software pentru comerţul digital.