♦ Marii operatori telecom anunţă investiţii în infrastructură şi securitate cibernetică ♦ eMAG alocă un buget de 1,2 miliarde de lei pentru anul fiscal curent, cu peste 30% mai mult decât în anul precedent ♦ AROBS vizează extindere internaţională în SUA şi Europa de Vest, cu proiecte în AI, embedded, aerospace şi medical ♦ Liderii din industrie anticipează un an de „maturizare şi selecţie naturală", în care disciplina financiară devine diferenţiatorul principal ♦ Inteligenţa artificială şi securitatea cibernetică sunt considerate principalii vectori de creştere
Anul 2026 va fi unul al consolidării şi al deciziilor strategice pentru industria IT&C din România, potrivit liderilor celor mai mari companii din sector. Într-un context economic marcat de incertitudine şi de presiune pe marje, companiile care vor câştiga sunt cele capabile să combine inovaţia cu disciplina financiară, arată răspunsurile oferite Ziarul Financiar de liderii unora dintre cele mai mari jucători din piaţa locală IT&C.
Tema recurentă în declaraţiile executivilor este prudenţa combinată cu investiţii ţintite în tehnologie, în special în inteligenţa artificială şi securitatea cibernetică. În paralel, piaţa de telecomunicaţii trece printr-o reconfigurare majoră, după finalizarea tranzacţiilor care au reunit Orange cu fostul Romtelecom şi Vodafone şi Digi cu operaţiunile mobile ale Telekom România (fostul Cosmote).
Orange România: consolidare şi securitate cibernetică
Julien Ducarroz, CEO al Orange Romania - cel mai mare jucător de pe piaţa locală de telecom, anticipează un an de consolidare pentru companie, dar subliniază incertitudinile din piaţa de telecomunicaţii şi nevoia de sprijin din partea autorităţilor.
„Există în continuare un potenţial foarte mare în mediul de afaceri din România. Dar pentru a stimula şi mai mult inovaţia locală, astfel încât să putem ţine pasul cu revoluţia AI, autorităţile trebuie să faciliteze investiţiile prin măsuri fiscale mai bune şi reglementări specifice industriei. În domeniul telecomunicaţiilor, viitorul este puţin incert, din cauza dezechilibrelor din piaţă şi a problemelor de reglementare", a declarat Ducarroz.

Julien Ducarroz, CEO, Orange Romania: „Datorită creşterii exponenţiale a numărului de atacuri cibernetice şi poziţiei geostrategice a României, companiile vor trebui să ia mult mai în serios securitatea digitală de acum înainte"
„Nu putem valorifica cele mai bune tehnologii dacă nu creştem în continuare satisfacţia clienţilor. Ceea ce a fost întotdeauna o luptă dificilă şi va deveni tot mai greu, mai ales că vom fi unul dintre ultimii trei jucători principali rămaşi pe piaţă", a adăugat Ducarroz.
Segmentul B2B va rămâne unul dintre cei mai importanţi vectori de creştere, cu rezultate pozitive aşteptate în continuare, în special pe serviciile IT&C. Reprezentanţii companiei estimează că principalul diferenţiator va fi segregarea serviciilor de securitate cibernetică într-o companie dedicată - SCUT.
„Datorită creşterii exponenţiale a numărului de atacuri cibernetice, poziţiei geostrategice a României şi introducerii unor legislaţii specifice privind zona cyber, companiile vor trebui să ia mult mai în serios securitatea digitală de acum înainte. Şi intenţionăm să răspundem nevoilor clienţilor noştri cu fermitate. Dar pentru a menţine acelaşi ritm al investiţiilor şi anul viitor, este nevoie de o colaborare mai strânsă cu autorităţile. Cei 4,7 miliarde de euro investiţi de Orange în transformarea digitală a României, de la intrarea pe piaţă, sunt o dovadă a angajamentului nostru pentru creşterea durabilă", a declarat CEO-ul Orange Romania.
Vodafone România: un an de tranziţie şi de reconstrucţie a businessului românesc
Nedim Baytorun, CEO al Vodafone România – unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală IT&C, descrie 2026 drept „un an de tranziţie şi de reconstrucţie a businessului românesc", într-un context economic dificil.
„Cred că 2026 va fi un an de tranziţie şi de reconstrucţie a businessului românesc. Ne aşteaptă momente de cotitură care vor implica decizii strategice pentru mediul de afaceri, într-un context economic destul de dificil", a declarat Baytorun.
În ceea ce priveşte piaţa telecomunicaţiilor, CEO-ul Vodafone vorbeşte despre o etapă de maturizare şi calibrare pe nevoile dinamice şi aşteptările tot mai mari ale clienţilor.

Nedim Baytorun, CEO, Vodafone România: 2026 va fi un an de tranziţie şi de reconstrucţie a businessului românesc. Ne aşteaptă momente de cotitură care vor implica decizii strategice, într-un context economic destul de dificil.
„Perioada următoare va aduce provocări, dar şi oportunităţi pentru companiile care sunt pregătite să investească în infrastructură, tehnologie şi competenţe adaptate viitorului. Pentru Vodafone România, 2026 va fi anul în care vom finaliza procesul de fuziune cu Telekom România Mobile Communications, un pas esenţial pentru consolidarea poziţiei noastre pe piaţă şi pentru dezvoltarea unei reţele integrate, moderne şi performante", a adăugat Baytorun.
Compania va continua să investească substanţial în integrarea celor două reţele, în extinderea portofoliului de servicii şi în digitalizarea operaţiunilor, pentru a oferi clienţilor o experienţă superioară şi acces la tehnologie de ultimă generaţie.
„2026 va fi un an cu provocări definitorii pentru transformarea digitală a economiei româneşti. În baza promisiunii noastre pe termen lung, Vodafone va juca un rol esenţial în acest proces, valorificând potenţialul tehnologiei pentru o Românie mai competitivă şi rezilientă, ca partener de încredere pentru clienţi, angajaţi şi societate", a declarat CEO-ul Vodafone România.
eMAG: investiţii de 1,2 miliarde de lei şi focus pe AI
Tudor Manea, CEO al eMAG, subliniază că sectorul de e-commerce continuă să crească şi să fie un motor important pentru economie, în ciuda volatilităţii macroeconomice.
„Traversăm o perioadă complexă, marcată de volatilitate, şi nu sunt indicii că 2026 va fi foarte diferit de 2025 din acest punct de vedere. Contextul macroeconomic rămâne incert, însă vedem că sectorul de e-commerce continuă să crească şi să fie un motor important pentru economie. Această evoluţie este rezultatul investiţiilor susţinute de-a lungul anilor, care au construit încrederea consumatorilor în platformele şi magazinele online româneşti, demonstrând că oferă servicii cu valoare adăugată, adaptate nevoilor lor", a declarat Manea.

Tudor Manea, CEO, eMAG: Două dintre principalele direcţii strategice din care anticipăm că va veni cea mai mare parte a creşterii sunt inteligenţa artificială şi diversificarea metodelor de plată flexibile.
Compania a alocat un buget de investiţii de 1,2 miliarde de lei pentru anul fiscal curent, cu peste 30% mai mult decât în anul precedent.
„Convingerea noastră este că atât eMAG, cât şi sectorul de ecommerce vor continua trendul ascendent şi asta se reflectă în bugetul de investiţii alocat pentru anul fiscal curent. Două dintre principalele direcţii strategice din care anticipăm că va veni cea mai mare parte a creşterii sunt inteligenţa artificială şi diversificarea metodelor de plată flexibile. Aceste arii, împreună cu dezvoltarea continuă a infrastructurii logistice şi a programelor noastre de susţinere a antreprenoriatului, vor contribui la accelerarea comerţului online şi la consolidarea economiei digitale în ansamblu", a adăugat CEO-ul eMAG.
Potrivit reprezentanţilor companiei, peste 7 milioane de oameni îşi fac cumpărăturile pe eMAG, iar peste 64.000 de antreprenori vând prin eMAG Marketplace, majoritatea din România, punând la dispoziţia clienţilor o gamă de peste 26 de milioane de oferte.
AROBS: extindere internaţională şi produse proprii
Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS – cel mai mare jucător din IT-ul local listat la bursă, anticipează un an de „maturizare şi selecţie naturală" pentru businessul românesc, în care vor câştiga companiile cu disciplină financiară.
„2026 va fi un an de maturizare şi selecţie naturală. După ani de expansiune, vor câştiga companiile care pot combina inovaţia cu disciplina financiară - cele care investesc în AI, digitalizare şi export de know-how, dar care îşi păstrează echilibrul între risc şi profitabilitate. România va fi tot mai prezentă în lanţurile globale de tehnologie, automotive şi energie verde, iar capitalul uman va rămâne avantajul nostru competitiv - dacă ştim să-l formăm şi să-l păstrăm", a declarat Oprean.