Business Hi-Tech

Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni, Microsoft România: Multe companii au continuat procesele de digitalizare începute în perioada pandemiei, dar trebuie să ducem tehnologia şi digitalizarea şi în zona de IMM-uri

ZF High-Tech Innovation Summit 2022

Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni,...

Autor: Alexandra Cepăreanu

26.09.2022, 16:12 91

Companiile mici şi mijlocii (IMM-urile) trebuie să investească într-un număr mai mare în digitalizarea proceselor şi în transformarea digitală, consideră Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni în cadrul Microsoft România.

„Un mare vector de creştere este în zona IMM-urilor. Multe companii au continuat proiectele de digitalizare începute în perioada pandemiei, dar trebuie să aducem o infuzie de digitalizare şi în zona IMM-urilor. În prezent, doar 17% dintre IMM-urile din România au o platformă de e-commerce, ceea ce înseamnă că mereu ne gândim că putem avea un număr limitat de clienţi, nu ne extindem, nu gândim la scară largă. Un procent similar de IMM-uri folosesc facturarea electronică, ceea ce împiedică iar creşterea numărului de clienţi. E clar că avem o oportunitate în zona de IMM-uri, nu o problemă”, a spus Daniel Rusen în cadrul conferinţei ZF High-Tech Innovation Summit 2022.

 
 

Ce a mai spus Daniel Rusen

Trebuie să înţelegem ce înseamnă transformare digitală - ea pleacă de la liderul de business (el trebuie să gândească cum vrea să arate compania pe care o conduce). Al doilea lucru este să te orientezi către tehnologie. Dar şi competenţele digitale sunt importante pentru că fără ele nu putem avansa. Practic, trebuie să investim permanent în dezvoltarea de abilităţi noi. Vedem peste tot că un proces de digitalizare dintr-o companie vine la pachet cu ore de training pentru angajaţi.  

Economia s-a redresat, resricţiile au fost eliminate şi vedem cum că această creştere economică vine din partea unor companii care au inovat. Suntem pe ultimul loc în DESI, dar putem vedea cum companiile inovatoare au devenit mai competitive, au câştigat noi clienţi, au cotă de piaţă mai mare.

Este obligatoriu să continuăm pe acest drum, accelerat. Pentru că vedem efectele deja, la companiile care au făcut acest lucru în timpul pandemiei. În prezent, discutăm de o lege care să asigure o accelerare a digitalizării.

Lumea se schimbă, are o serie de provocări pe care le vedem toţi şi trebuie să ştim ce putem face mai departe pentru a face faţă acestor provocări. Iar o provocare este chiar lipsa de competenţe digitale avansate. Sunt companii cu sute de poziţii deschise, care nu găsesc talente, nu reuşesc să le acopere cu oamenii de care au nevoie. Iar lipsa aceasta de competenţe digitale este o problemă care ne afectează pe toţi. E o problemă majoră mai ales în România, cu toate că avem o bază mare de specialişti. Nevoia e de 500.000 de specialişti în 4-5 ani pentru a accelera procesele de digitalizare.

O altă provocare majoră mai este în zona lanţurilor de supply. Când producem ceva în România, materia primă întârzie – spre exemplu, dacă vrei să porneşti un proces de expansiune a data hardware-ului pe care îl ai nu poţi, pentru că sistemele vin în vara anului viitor. Presiunea inflaţionistă şi conflictul din regiune, acestea sunt provocările enunţate şi de liderii de business. În cazul în care toate aceste provocări vor deveni mai accentuate este esenţial să nu scadă cheltuielile de marketing, sunt greşeli pe care le-am făcut mulţi ca lideri de business în trecut, dar pe care nu trebuie să le reluăm. Şi trebuie să continuăm procesele de digitalizare – care nu se referă doar la departamentul de IT sau de business.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO