Business Hi-Tech

Dezvoltatorul local de software mindit.io şi-a extins activitatea şi a deschis un birou în Elveţia. Compania îşi propune crearea unei echipe de 10 angajaţi pentru biroul nou, până la finalul anului în curs

Lucia Stoicescu, co-CEO al mindit.io.

Lucia Stoicescu, co-CEO al mindit.io.

Autor: Alexandra Cepăreanu

26.04.2022, 14:10 183

Compania românească mindit.io, specializată în dezvoltarea de software, s-a extins la începutul acestui an cu un nou birou în Elveţia şi are în plan să recruteze 10 persoane pentru noul birou, până la finalul anului în curs, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei. În prezent, compania deţine birouri în Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj.  

„Extinderea în Elveţia reprezintă o decizie strategică pentru mindit.io, în contextul în care o parte relevantă a portofoliului nostru constă în clienţi din această ţară. Vrem să fim prezenţi fizic atât pentru a ne consolida relaţiile şi a facilita colaborarea cu aceştia, cât şi pentru a obţine noi parteneriate locale. De altfel, acesta este doar primul pas spre extindere externă, planurile noastre pe termen mediu vizând şi alte ţări în acest sens”, a spus Lucia Stoicescu, co-CEO al mindit.io.

Noul birou mindit.io a fost deschis în luna ianuarie a anului 2022, după ce la sfârşitul lui 2021 compania şi-a extins prezenţa naţională cu două noi birouri în Sibiu şi Iaşi. În prezent, la biroul din Zug, Elveţia, activează doi dezvoltatori software, urmând ca echipa să crească cu până la 10 persoane până la finele anului. Pe plan local, compania vizează atingere unei cifre de 300 de angajaţi anul acesta, de la aproximativ 180 în prezent.

Compania deţine un portofoliu solid de clienţi în Elveţia, inclusiv una dintre cele mai mari companii multinaţionale din ţară, au mai transmis reprezentanţii mindit.io. De asemenea, pe lângă consolidarea parteneriatelor deja existente, mindit.io îşi propune atragerea de noi clienţi, atât din industriile în care activează deja, precum retail, banking, fintech, ehealth, pharma, precum şi din alte noi domenii de activitate.

Potrivit reprezentanţilor mindit.io, biroul din Elveţia reprezintă primul pas în strategia de extindere a companiei peste graniţele României, planurile pe termen mediu vizând consolidarea poziţiei în regiunile DACH (Germania, Austria şi Elveţia), în US şi explorarea oportunităţilor de business în Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO