Business Hi-Tech

DIGI lansează un abonament de internet cu viteze de 10 Gbps. În decembrie 2021 serviciul va fi disponibil in Bucureşti, iar in 2022 în toate reşedinţele de judeţ

DIGI lansează un abonament de internet cu viteze de 10...

Autor: Roxana Rosu

30.09.2021, 16:24 1000

DIGI lansează astăzi, 30 septembrie, în premieră, Fiberlink 10 G, cel mai rapid serviciu de internet prin fibră optică, care asigură viteze de până la 10 Gigabiţi pe secundă.

Serviciul de internet de mare viteză Fiberlink 10 Gbps va fi pus la dispoziţia clienţilor în trei etape.

Prima etapă include clienţii care locuiesc în zone din sectorul 1 din Bucureşti, urmând ca în luna decembrie, serviciul să fie oferit la nivelul întregii Capitale. Din 2022, abonamentul Fiberlink 10 G va putea fi contractat în toate reşedinţele de judeţ, începând cu: Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Timişoara.

Preţul lunar al unui abonament Fiberlink 10 G este 50 lei (TVA inclus), iar pentru serviciul Fiberlink 2.5 G este 45 lei (TVA inclus). Clienţii existenţi, care sunt incluşi în prima etapă, pot lansa pre-comenzi sau pot solicita upgrade la pachetul existent.

„România este inclusă, începând de astăzi, în categoria statelor în care funcţionează noua generaţie a serviciilor digitale, datorită tehnologiei internetului prin fibră optică Fiberlink 10 G. Este o iniţiativă curajoasă a companiei noastre, prin care dorim să îmbunătăţim semnificativ experienţa clienţilor şi, sperăm noi, să facilităm accesul la internetul viitorului. Performanţa acestui serviciu este de 10 ori mai bună decât tehnologia 1 Gbps, pachet lansat de DIGI în urmă cu opt ani. Pentru acest progres le mulţumesc tuturor colegilor noştri care au demonstrat o implicare constantă, astfel încât DIGI să fie primul operator din România care pune la dispoziţia clienţilor săi cele mai bune servicii de comunicaţii, la cele mai ofertante şi accesibile preţuri de pe piaţă”, a declarat Valentin Popoviciu, vicepreşedintele DIGI RCS & RDS. 

Reţeaua de fibră optică a Digi acoperea la finalul anului trecut 7,7 milioane de locuinţe, 84% din totalul de gospodării din ţară. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO