Business Hi-Tech

Dosarul Microsoft ia o turnură spectaculoasă

Irina Socol, patronul firmei Siveco

Irina Socol, patronul firmei Siveco

Autor: Adrian Seceleanu

01.10.2014, 00:02 3054
Dosarul licenţelor Microsoft, în care până acum nouă foşti miniştri sunt acuzaţi de luare de mită, neglijenţă în serviciu sau trafic de influenţă, ia o turnură spectaculoasă, în acest caz de sute de milioane de dolari intrând aproape toate numele importante din industria de IT din România. Marţi, agenţia de presă Mediafax a publicat o declaraţie dată în faţa procurorilor DNA de către un martor al cărui nume nu a fost divulgat. El a descris ce s-a întâmplat acum zece ani, în această afacere, în care sunt scoase după un deceniu legături între oamenii din IT şi cei din guvern. Martorul afirmă că fostul şef al Fujitsu România - Claudiu Florică, ar fi demarat un lobby intens la foşti demnitari, pentru ca firma controlată de el să câştige noile contracte, lobby-ul fiind făcut de Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan la Emil Boc, Daniel Funeriu şi Valerian Vreme. El le-a declarat anchetatorilor că omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul oraşului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, au primit „opt-nouă“ milioane de euro, respectiv „circa trei milioane de euro“, pe durata derulării contractelor. De asemenea, un martor audiat de procurorii DNA în dosarul licenţelor Microsoft a descris în declaraţia dată anchetatorilor presupusa filieră care ar fi comis fapte de trafic de influenţă şi luare de mită în ceea ce priveşte cumpărarea licenţelor şi leagă numele lui Adrian Năstase şi Victor Ponta de acest caz. 

Alte persoane implicate în traficul de influenţă şi dare de mită, în acest contract, în colaborare cu Claudiu Florică sau în mod direct, protejându-şi propriile interese în acest contract, sunt Irina Socol, patronul firmei Siveco, Florin Ilia, director şi acţionar Siveco, Gheorghe Sadoveanu, angajatul Siveco care se ocupa de traficul de influenţă la nivelul primului-ministru, Ştefan Morcov, angajat Siveco şi manager project pe proiect, Mihai Pascadi – director general Compaq, Călin Tatomir – director adjunct Compaq România, Vadimir Aninoiu – director general IBM România, Mihai Guran – director vânzări IBM România, Gabriel Marin – patron la Omnilogic, Radu Enache – director general HP România, Dan Roman – fost director general al S&T România, Bogdan Cocora – fost director general al S&T România, Florin Talpeş – patronul Softwin, Metodiu Mehmet – director vânzări Softwin, şi ulterior coacţionar cu Claudiu Florică în compania Fair Value, toate aceste firme menţionate mai sus fiind implicate oficial în contractul cu Ministerul Educaţiei şi făcând fiecare la rândul său trafic de influenţă şi dare de mită pentru a-şi maximiza cota din contract şi a-şi proteja rămânerea lor în acest contract. Martorul DNA a afirmat şi că fostul director de vânzări al Compaq Călin Tatomir ar fi acceptat funcţia de CEO al Microsoft România doar pentru a semna contractul de reînnoire a licenţelor.

„În anul 2008, Călin Tatomir a fost numit director general la Microsoft. El a declarat în piaţă că a acceptat această funcţie doar pentru a se ocupa împreună cu Claudiu Florică de reînnoirea contractului de licenţiere cu Guvernul României. De altfel, Călin Tatomir a părăsit Microsoft în 2010, după semnarea acestui contract”, conform declaraţiei date de martor şi citate de Mediafax.