Business Hi-Tech

Eldar Murtazin: RIM are la dispoziţie şase luni pentru a-şi reveni. Nokia şi-a vândut sufletul companiei Microsoft

Eldar Murtazin: RIM are la dispoziţie şase luni pentru a-şi reveni. Nokia şi-a vândut sufletul companiei Microsoft

Stephen Elop, şeful Nokia

Autor: Adrian Voicu

03.01.2012, 20:53 2132

Eldar Murtazin, un "Doctor Doom" al pieţei IT&C, care a prezis multe evoluţii ale pieţei cu mult înainte ca acestea să aibă loc, are încă două viziuni asupra viitorului.

În ultimul său editorial citat de Engadget, Eldar Murtazin abordează două subiecte destul de fierbinţi: situaţia producătorului de telefoane Blackberry - RIM - şi viitorul, sau mai bine spus lipsa de viitor, a gigantului Nokia.

Astfel, Murtazin consideră că RIM are la dispoziţie între şase şi opt luni pentru a convinge oamenii şi pieţele că mai are un viitor. Şi chiar dacă compania se va ţine de cuvânt şi va lansa telefoane noi la sfârşitul anului 2012, Murtazin consideră că oricât de multe ar promite noul lor sistem de operare, acestea nu vor reuşi să recupereze terenul pierdut în ultimii ani - mai ales pe piaţa corporate.

În privinţa parteneriatului Nokia-Microsoft, deşi Murtazin a eşuat în a prezice o achiziţie a companiei finlandeze de către Microsoft, acesta consideră că executivii Nokia şi-au pierdut capacitatea de a judeca corect situaţia pieţei mobilelor. Murtazin consideră că CEO-ul Nokia, Stephen Elop are doar două scopuri: să ruineze şansele companiei de a-şi reveni pe piaţa telefoniei mobile şi să crească influenţa Microsoft în această sferă. De asemenea, Murtazin consideră că achiziţia Nokia de către Microsoft este încă plauzibilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO