• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Business Hi-Tech

Era digitală se apropie cu paşi repezi în Europa: Comisia Europeană propune norme noi pentru platformele de comunicare socială, pieţele online şi alte platforme online care operează în UE

Era digitală se apropie cu paşi repezi în Europa: Comisia Europeană propune norme noi pentru platformele de comunicare socială, pieţele online şi alte platforme online care operează în UE

Autor: Robert Manea

15.12.2020, 20:02 304

Comisia a propus astăzi, 15 decembrie, o reformă a spaţiului digital şi un set cuprinzător de norme noi pentru toate tipurile de servicii digitale, printre care platformele de comunicare socială, pieţele online şi alte platforme online care operează în Uniunea Europeană: Actul legislativ privind serviciile digitale şi Actul legislativ privind pieţele digitale, arată un comunicat de presă.

„Noile norme vor proteja mai bine consumatorii şi drepturile lor fundamentale online şi vor duce la pieţe digitale mai echitabile şi mai deschise pentru toţi. Un cadru de reglementare modern la nivelul pieţei unice va stimula inovarea, creşterea economică şi competitivitatea şi va oferi utilizatorilor servicii online noi, mai bune şi fiabile. Acesta va sprijini, de asemenea, extinderea platformelor mai mici, a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor nou-înfiinţate, oferindu-le un acces facil la clienţii de pe întreaga piaţă unică şi reducând, în acelaşi timp, costurile de asigurare a conformităţii. În plus, noile norme vor interzice condiţiile inechitabile impuse de platformele online care au devenit sau se preconizează că vor deveni controlorii fluxului de informaţie ai pieţei unice.

 
  1. Actul legislativ privind serviciile digitale va introduce o serie de obligaţii noi, armonizate la nivelul UE, precum :
  • norme privind eliminarea bunurilor, serviciilor sau a conţinuturilor ilegale online;
  • garanţii pentru utilizatorii al căror conţinut a fost eliminat în mod eronat de către platforme;
  • noi obligaţii pentru platformele foarte mari de a lua măsuri bazate pe riscuri pentru a preveni utilizarea abuzivă a sistemelor lor;
  • măsuri ample de asigurare a transparenţei, inclusiv în ceea ce priveşte publicitatea online şi algoritmii utilizaţi pentru a recomanda conţinuturi utilizatorilor;
  • noi competenţe de examinare a modului de funcţionare a platformelor, inclusiv prin facilitarea accesului cercetătorilor la datele platformelor-cheie;
  • noi norme privind trasabilitatea utilizatorilor profesionali pe pieţele online, pentru a contribui la identificarea vânzătorilor de bunuri sau de servicii ilegale;
  • un proces inovator de cooperare între autorităţile publice pentru a asigura o aplicare eficace a legislaţiei în întreaga piaţă unică.
  1. Actul legislativ privind pieţele digitale abordează consecinţele negative al anumitor comportamente ale platformelor care acţionează ca nişte „controlori digitali ai fluxului de informaţie” pe piaţa unică. Acestea sunt platforme care au un impact semnificativ asupra pieţei interne, care servesc drept punct de acces important utilizatorilor profesionali pentru a ajunge la clienţii lor şi care se bucură sau se vor bucura, în mod previzibil, de o poziţie solidă şi durabilă.

Acest lucru le poate da puterea de a acţiona ca entităţi private de reglementare şi de a constitui blocaje între întreprinderi şi consumatori. Uneori, astfel de societăţi deţin controlul asupra unor ecosisteme întregi de platforme. Atunci când un controlor al fluxului de informaţie se angajează în practici comerciale neloiale, acesta poate împiedica sau încetini accesul la consumator al serviciilor valoroase şi inovatoare ale utilizatorilor săi profesionali şi ale concurenţilor. Printre exemplele de astfel de practici se numără utilizarea neloială a datelor de la întreprinderile care operează pe aceste platforme sau situaţiile în care utilizatorii sunt blocaţi într-un anumit serviciu şi au opţiuni limitate de trecere la un altul.”

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107