Business Hi-Tech

Essensys Software, dezvoltator de soluţii software, şi-a majorat profitul net cu aproape 50% în 2021, până la 1,8 mil. euro

Mihai Matei, acţionarul majoritar al Essensys Software, este şi preşedintele ANIS

Mihai Matei, acţionarul majoritar al Essensys Software, este şi preşedintele ANIS

Autor: Alexandra Cepăreanu

01.04.2022, 00:00 132

Essensys Software, companie specializată în dezvoltarea şi furnizarea de soluţii software la cheie, controlată de antreprenorul Mihai Matei cu 75% din acţiuni, a înregistrat o creştere de aproape 50% a profitului net la finalul anului 2021, ajungând astfel la peste 1,8 mil. euro profit net (peste 9,2 mil. lei) anul trecut, arată datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Compania a înregistrat o creştere puternică - de peste 165% - a profitului net în 2020, primul an de pandemie. Astfel, la finalul anului 2020, Essensys Software raporta un profit net de peste 1,2 mil. euro (peste 6,3 mil. lei), plus 165% faţă de anul precedent, când compania înregistra un profit net de puţin peste 480.000 de euro (2,4 mil. lei).

Pe parcursul anului trecut, al doilea an impactat de pandemie şi de restricţiile impuse de autorităţi, cifra de afaceri a dezvoltatorului de software Essensys a înregistrat o creştere de aproximativ 6% la sfârşitul lui 2021, comparativ cu anul precedent, depăşind astfel pragul de 5 milioane de euro (25,8 mil. lei), potrivit sursei citate anterior. De asemenea, la finalul anului 2020, Essensys Software a raportat o creştere de aproape 75% a cifrei de afaceri, ajungând la 4,9 milioane de euro (24,3 mil. lei).

În cadrul companiei Essensys Software, care şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2005, lucrează în prezent o echipă de aproximativ 62 de persoane, după ce pe parcursul anului 2021 compania a recrutat 12 noi angajaţi. În prezent, compania face recrutări şi are deschise patru poziţii în Bucureşti şi Braşov, pentru roluri de business analyst, senior .NET developer, .NET develor şi junior Academia de Software, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO