Business Hi-Tech

Eutron, 13 mil. euro din numarat de bani

09.10.2008, 18:28 168

Eutron, unul din cei mai mari jucatori de pe piata locala de solutii de procesare a numerarului pentru domeniul bancar, retail sau logistica anticipeaza un avans de 50% al cifrei de afaceri in 2008, la circa 12,8 milioane de euro.

Compania a incheiat anul trecut cu un rulaj de aproximativ 8,5 milioane de euro. "Ne asteptam ca pana la finele anului in curs, cifra de afaceri a companiei sa creasca cu aproximativ 50%, crestere ce se va baza in primul rand pe segmentul de logisitica si retail", a declarat Dan Tone, director general al Eurotron.
Infiintata in 1994, Eutron are 82 de angajati si are ca principal obiect de activitate vanzarea de masini de numarat si de verificat banii. In ultimii ani, cifra de afaceri a Eutron a inregistrat un ritm de crestere de 20-40%.
In prezent Eurotron are 16 reprezentante zonale si peste 100 de parteneri regionali.
In parteneriat cu producatorul suedez de solutii check-out pentru supermarketuri sau hipermarketuri ITAB, Eutron a lansat pe piata locala un sistem automatizat tip self checkout, care permite cumparatorilor sa isi factureze singuri produsele.
Tone se asteapta insa ca acest tip de produs sa aiba un succes limitat pe piata, estimand ca va distribui anul viitor patru-opt aparate.
Valoarea investitiei pentru instalarea unui sistem self checkout intr-un hipermarket se ridica la 1,2 - 1,5 mil. euro.
Potrivit oficialilor companiei, aparatele de acest gen sunt destinate in primul rand magazinelor cu suprafete mari de vanzare, peste 1.000 de metri patrati. Cumparatorii pot achita produse cash sau prin card bancar.
Printre marile lanturi de retail care sunt clienti ai Eutron se numara Carrefour, Cora, Metro, Kaufland sau IKEA. Sectorul hipermarket genereaza aproximativ 35% din cifra de afaceri a companiei.
Prin intermediul Eutron, ITAB mai pune la dispozitia marilor lanturi de supermarketuri sau hipermarketuri sisteme ce permit evitarea furturilor carucioarelor, precum si sisteme de acces in magazin.
Tone a mai precizat ca parteneriatul Eutron - ITAB aduce anual celor doua venituri de aproximativ 1,5 milioane de euro.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO