Business Hi-Tech

Exclusiv ZF. Surpriză: Telekom România Mobile a lansat servicii 5G în Piteşti, Ploieşti, Sibiu şi parţial în Bucureşti. Urmează extinderea în cele mai mari oraşe din ţară

La şase ani de la promisiunea făcută de Tim Hottges, CEO al Deutsche Telekom, la târgul MWC din Barcelona, că grupul va lansa 5G peste tot pe unde are operaţiuni, subsidiara din România a DT face acest pas.

La şase ani de la promisiunea făcută de Tim Hottges, CEO al Deutsche Telekom, la târgul MWC din Barcelona, că grupul va lansa 5G peste tot pe unde are operaţiuni, subsidiara din România a DT face acest pas.

Autor: Adrian Seceleanu

12.04.2023, 00:07 1171

Lansarea este o surpriză în condiţiile în care compania nu a participat la licitaţia 5G organizată anul trecut de statul român ♦ Germanii au promis de acum 6 ani că vor aduce 5G şi în România.

Telekom România Mobile, numărul patru pe piaţa locală de telefonie mobilă, a făcut o mutare surpriză: deşi nu a participat anul trecut la aşa- numita licitaţie 5G organizată de statul român prin inter­mediul Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a lansat servicii bazate pe tehnologia 5G folosindu-se de spectrul radio existent, conform unei notificări transmise clienţilor.

În notificarea transmisă la începutul acestei luni, Telekom România Mobile (TKRM) îşi anunţă clienţii că va oferi şi servicii 5G şi precizează şi care vor fi vitezele pentru acest serviciu. „Vitezele Contractuale oferite de TKRM pentru Serviciile de Date, în funcţie de tehnologia utilizată pentru furnizarea Serviciului de Date sunt: (i) 5G: 250 Mbps descărcare şi 50 Mbps încărcare (ii) 4G: 150 Mbps descărcare şi 50 Mbps încărcare; (iii) 2G: 200 kbps descărcare şi 100 kbps încărcare“, conform notificării. Clienţii care se află în zona de acoperire şi au telefoane compatibile pot avea acces astfel la această tehnologie.

Conform datelor ZF, serviciile 5G ale Telekom România Mobile sunt disponibile în oraşele Ploieşti, Piteşti, Sibiu şi parţial (aproximativ 30%) în Bucureşti.

În Piteşti Telekom este primul operator care lansează 5G în timp ce în Ploieşti sunt prezenţi Vodafone şi Digi, dar nu şi Orange.

Ce urmează? Conform informaţiilor ZF, planul Telekom România Mobile este de a extinde serviciile şi în celelalte cele mai mari 10 oraşe - cum ar fi Cluj-Napoca sau Braşov.

Lansarea, realizată discret, fără niciun anunţ public, vine la şase ani de la momentul în care şeful Deutsche Telekom Tim Hottges declarase la târgul MWC din Barcelona că grupul va lansa 5G peste tot pe unde are operaţiuni. Întrebat atunci de ZF dacă grupul este gata să lanseze reţele 5G indiferent de cât de mic este nivelul profitului, adică inclusiv pe pieţele din sud-estul Europei precum România sau Grecia, şeful DT a răspuns afirmativ.

„În ceea ce priveşte lansarea tehno­logiei 5G în toate ţările în care Deutsche Telekom este prezent, într-adevăr, procesul este mai dificil pe pieţele în care nivelul veniturilor, al venitului mediu lunar per utilizator este mic. Pe de altă parte, vedem că există un potenţial semnificativ de a genera noi venituri din noile scenarii de utilizare care sunt posibile odată cu tehnologia 5G. Scenariile de utilizare a reţelelor 5G sunt nenumărate, astfel încât noi credem că în timp vom avea noi surse adiţionale de venituri care ne vor permite să monetizăm şi să ne susţinem investiţiile. Vrem deci să implementăm 5G în toate ţările în care Deutsche Telekom are operaţiuni? Răspunsul simplu este da. Modelul de business nu este clar şi există zone în care vom cere subvenţii politice pentru a susţine investiţiile în 5G pentru că există de exemplu zone rurale unde ar foarte dificil să construim toată această infrastructură. Avem nevoie de fibră optică pentru reţeaua de backbone pentru a instala antenele mobile şi este foarte dificil să facem acest lucru în toate zonele rurale. Vor exista şi diferite modele de subvenţii care vor fi necesare în industria noastră. Vrem să fim lideri în tehnologia 5G“, a spus atunci Hottges.

De la acel răspuns din 2007, Deutsche Telekom este într-o cu totul altă poziţie în România: de la ambiţii de creştere şi de a „cutremura“ piaţa cu oferte fix mobil, grupul mai este prezent pe plan local doar cu divizia mobilă, după ce compania de servicii fixe a fost vândută către francezii de la Orange.

Telekom România Mobile a închis anul 2022 cu un număr mai mare de clienţi şi un profit operaţional în creştere, în ciuda scăderii veniturilor cu 3% la 306,4 mil. euro, a anunţat compania anterior.

„Telekom Mobile a înregistrat 4,16 mi­lioane de abonaţi şi utilizatori de cartele preplătite, în creştere cu 12,9%, la finalul anului 2022, faţă de 31 decembrie 2021, ceea ce echivalează cu o creştere netă de aproape o jumătate de milion de utilizatori ai serviciilor mobile. La sfârşitul celui de-al patrulea trimestru, Telekom Mobile avea 1,85 milioane de abonaţi (în creştere cu 6,9% faţă de anul precedent) şi 2,31 mi­lioane de utilizatori prepaid (în creştere cu 18,2% faţă de anul precedent). Anul trecut, profitul operaţional (EBITDA) a crescut cu 25% faţă de anul precedent, ajungând la 38 milioane de euro, ca urmare a eforturilor consecvente şi continue de creştere a eficienţei operaţionale şi financiare“, a anunţat compania.

Liderii pieţei locale de telefonie mobilă sunt Orange şi Vodafone, urmaţi de Digi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO