Business Hi-Tech

Exploratist a închis 2021 cu afaceri de un milion de euro, ajungând la nivelul înregistrat înainte de pandemie. „Verticala de business care a generat cel mai mare volum din afaceri, de 50%, a fost segmentul evenimentelor corporate digitale”

Silviu Andrei Petran, managing director în cadrul Exploratist

Silviu Andrei Petran, managing director în cadrul Exploratist

Autor: Alexandra Cepăreanu

10.02.2022, 13:20 332

Compania locală Exploratist, specializată în furnizarea de servicii şi soluţii dedicate angajaţilor unei organizaţii, a încheiat anul 2021 cu afaceri de un milion de euro, ajungând din nou la nivelul pe care îl înregistra în 2019, înainte de pandemia de COVID-19, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei. În 2020, Exploratist a înregistrat afaceri în scădere cu aproximativ 60% comparativ cu anul 2019.

„În ciuda unor semne ale revenirii la interacţiunea offline, apărute în trimestrul II al anului, 2021 s-a consolidat totuşi ca un an al experienţelor online pentru angajaţi. Din păcate, valurile 4 şi 5 ale pandemiei au făcut ca interacţiunile faţă în faţă să rămână doar la nivel de intenţie. Cu toate acestea, experienţele online au adus beneficii mari, focusul fiind pe nevoile de comunicare rapidă, autentică ale oamenilor şi pe formate creative şi inovative”, a spus Silviu Andrei Petran, managing director în cadrul Exploratist.

Strategia Exploratist este construită pe patru verticale de business: evenimente digitale, comunicare internă, employer branding şi learning & development. Astfel, cifra de afaceri din anul 2021 are următoarele ponderi pe cele patru verticale strategice: evenimente corporate digitale (50%), comunicare internă (30%), employer branding intern şi extern (15%) şi learning & development (5%). Cei mai activi clienţi au fost companiile IT&C (40%), cele din sectorul financiar (30%) şi FMCG (30%).

De asemenea, pe parcursul anului trecut, toate experienţele livrate de Exploratist - evenimente corporate, programe de comunicare internă, employer branding sau zona de learning & developement, s-au desfăşurat online şi hibrid, au mai transmis reprezentanţii companiei. Astfel, în continuare, strategia de creştere a companiei pentru anul în curs se bazează pe investiţiile în tehnologie, de 100.000 de euro, prin care întregul portofoliu Exploratist a fost reconfigurat pentru mediul online.

„Strategia acoperă mai multe verticale cu obiectivul final de a creşte nivelul de engagement al angajaţilor în organizaţii şi de a le oferi acestora o experienţă unică şi de calitate care să îi inspire şi să le crească satisfacţia pe întregul parcurs în companie. Ne diferenţiem pe piaţă prin experienţe personalizate pe nevoi, soluţii creative şi inovative şi o abordare integrată, concentrată pe interacţiune”, a mai spus Silviu Andrei Petran.

El a adăugat că în 2021, programele de comunicare internă - peste 60 de proiecte - au fost din ce în ce mai mult solicitate de clienţi, deoarece prin elemente de informare, dialog, well-being şi team engagement, răspund strategic unei nevoi bine identificate de employee engagement din organizaţie.

„Dacă 2021 a fost anul demisiilor, se vorbeşte în piaţă că anul 2022 va fi anul retenţiei. Conform studiilor internaţionale, bugetele dedicate iniţiativelor de employer branding şi strategiilor de recrutare au crescut cu peste 10% faţă de 2020.  Cei mai atractivi angajatori la nivel mondial au revizuit sau iau în considerare revizuirea EVP-ului (Employee Value Proposition), într-un procent de 70%”, a explicat Silviu Andrei Petran.

În 2022, Exploratist va continua să adapteze programele şi soluţiile în funcţie de nevoile organizaţiilor, personalizate contextului actual de lucru online, hibrid sau offline, şi va continua investiţiile în tehnologie. În contextul tendinţelor, reprezentanţii Exploratist estimează că numărul proiectelor de comunicare internă şi employer branding va depăşi numărul evenimentelor corporate, generând 50% din cifra de afaceri a companiei.

„Strategia este agilă şi permite adaptarea rapidă a portofoliului de experienţe şi iniţiative la contextele aflate în permanentă schimbare. În T2 2020 întregul portofoliu a fost mutat în mediul online, iar în 2021 am inclus treptat elemente hibrid în formatele construite personalizat pentru client. 2022 se conturează ca un an al iniţiativelor hibrid, cu o tendinţă de a reveni la normalitatea pre-pandemie, însă diferenţierea în piaţă o vor face proiectele creative, care reuşesc să ţină angajaţii engaged şi creează afinitate faţă de companie, ” a mai spus reprezentantul Exploratist.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO