Business Hi-Tech

EY: Eşecul în asigurarea rezilienţei reţelelor ocupă primul loc în top 10 riscuri pentru companiile din industria de telecomunicaţii

EY: Eşecul în asigurarea rezilienţei reţelelor ocupă...
23.09.2020, 11:35 125

Companiile din sectorul telecomunicaţiilor au reuşit să facă faţă exploziei gradului de utilizare a reţelelor în timpul pandemiei, cu toate acestea, presiunea de a menţine rezilienţa infrastructurii reţelei şi de a-şi extinde acoperirea reprezintă principalele provocări ale acestui sector, conform unui raportul realizat de EY.

Raportul îmbină cunoştinţele de specialitate ale EY în acest sector şi informaţiile obţinute în urma unor sondaje derulate în rândul consumatorilor, punctând cele mai mari ameninţări cu care se confruntă, în prezent, operatorii din această industrie.

În contextul măsurilor de izolare impuse în întreaga lume, care au declanşat creşteri ale traficului de până la 70%, operatorii de telecomunicaţii şi-au asumat cu succes un important rol social, în calitate de furnizori de servicii de conectivitate. Dar, având în vedere că o mare parte dintre consumatorii din Regatul Unit (42%) au declarat că operatorii ar trebui să-şi concentreze resursele asupra menţinerii calităţii serviciilor de internet în bandă largă, iar o treime (32%) dintre consumatorii din SUA şi-au exprimat rezervele în ceea ce priveşte fiabilitatea, viteza şi stabilitatea conexiunii la internet la domiciliu de la începutul pandemiei, companiile din sectorul telecomunicaţiilor trebuie să facă mai multe eforturi pentru a păstra percepţia pozitivă a clienţilor asupra serviciilor pe care le oferă.

Prin urmare, pentru a avea succes pe mai departe, se impune o nouă gândire a business-ului, cu noi competenţe asociate, în care promisiunea faţă de clienţi să se schimbe de la asigurarea vitezei, la asigurarea fiabilităţii.

 „Analiza este actuală şi pentru jucătorii de telecom din România, unde avem o comunitate largă de specialişti în tehnologie şi în analiza de date. Pe fondul schimbărilor dese ale tehnologiei, ale priorităţilor de business şi ale competenţelor necesare personalului, transformările digitale tind să fie efectuate disparat în cadrul organizaţiilor, fără un cadru coerent de coagulare a beneficiilor şi, drept urmare, fără un impact major în rezultatele operaţionale ale întregii firme. Recomandăm tuturor executivilor să aloce timp, buget şi resurse umane pentru a defini o strategie integrată la nivel de companie pentru transformarea digitală şi pentru concentrarea pe nevoile clienţilor, împreună cu un plan  de implementare ambiţios, dar realist, cu resurse dedicate.”,a  declarat Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanţă, EY România. 

Realizarea planurilor de transformare pe fondul tulburărilor geopolitice

Incapacitatea de a scala proiectele de digitalizare se situează pe locul al doilea pe radarul riscurilor identificate. Pandemia provocată de COVID-19 alimentează această tendinţă, având în vedere că, în prezent, 78% dintre operatorii telecom îşi regândesc sau adaptează viteza programelor de automatizare şi de transformare digitală. În pofida acestei reevaluări, se menţin barierele din trecut, inclusiv lipsa abilităţilor necesare în analiza de date şi inteligenţa artificială.

Escaladarea tulburărilor geopolitice şi concurenţiale ocupă locul al nouălea în clasament şi reprezintă, de fapt, o temă care stă la baza principalelor zece riscuri. Pe fondul perturbărilor suferite de lanţurile de aprovizionare cu echipamente de reţea, generate de forţele comerciale globale, există temeri că lansările tehnologiei 5G ar putea fi amânate. În acelaşi timp, actorii din sectorul tehnologic fac demersuri pentru a exercita un control mai mare asupra lanţurilor de valoare, iar nou intraţii pe piaţa telefoniei mobile continuă să scadă tarifele pentru a câştiga cotă de piaţă.

Construirea încrederii şi definirea viziunii 5G, esenţiale în atingerea obiectivelor comerciale

Un alt risc important, clasat pe locul al cincilea în top, vizează subestimarea schimbărilor imperativelor legate de protecţia vieţii private, de securitate şi încredere. Mai puţin de jumătate dintre consumatorii din Regatul Unit (47%) consideră că deţin controlul asupra datelor lor din mediul online, iar rapoartele privind problemele legate de confidenţialitatea datelor în contextul utilizării diverselor aplicaţii şi a platformelor de apeluri video au sporit îngrijorările în timpul pandemiei.

Raportul subliniază că jucătorii din industrie nu fac legătura dintre încrederea clienţilor şi creşterea veniturilor. Aproape jumătate dintre companiile de telecomunicaţii (46%) consideră că securitatea cibernetică este, mai degrabă, o cerinţă legală sau o necesitate în situaţii de criză şi nu o iniţiativă proactivă.

Pe poziţia a şaptea se situează colaborarea ineficientă cu nişele de piaţă şi cu sectorul public, adeseori din cauza unui grad de conştientizare redus în ceea ce priveşte beneficiile tehnologiei 5G. Potrivit raportului, deşi diferite sectoare se află în diverse etape de investiţie în tehnologia 5G, toate au nevoie de sprijin în concretizarea oportunităţilor pe care le au la dispoziţie.

În acelaşi timp, 80% dintre companiile din toate nişele de piaţă doresc ca furnizorii de tehnologie 5G să definească o viziune mai coerentă în acest domeniu, ceea ce evidenţiază necesitatea unui dialog mai clar.

Printre celelalte riscuri clasate pe primele zece locuri se numără: eşecul în redefinirea politicilor privind forţa de muncă şi în asigurarea incluziunii (locul trei în clasament), eşecul în eficientizarea cheltuielilor de capital şi în recuperarea investiţiilor în reţea (locul al patrulea), gestionarea deficitară a aşteptărilor investitorilor şi ale acţionarilor (locul al şaselea), incapacitatea de adaptare la un cadru legislativ în schimbare (locul al optulea) şi eşecul în valorificarea schimbărilor în structura pieţei (locul al zecelea). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO