Business Hi-Tech

Facebook, acuzată de tactici de „copiere, achiziţie şi eliminare“ în audierea din Congresul american

Facebook, acuzată de tactici de „copiere, achiziţie şi eliminare“ în audierea din Congresul american

Şeful Facebook Mark Zuckerberg admite într-un schimb de e-mailuri cu directorul financiar al companiei David Ebersman că abordarea sa cu privire la fuziuni şi achiziţii este de „neutralizare a unui rival“.

Autor: Catalina Apostoiu

31.07.2020, 00:05 265

♦ Legislatorii americani au lansat în urmă cu un an o anchetă privitoare la poziţia dominantă a firmelor tech.

Gigantul social media Facebook a fost dur criticat în timpul unei audieri în Congresul american privitoare la poziţia dominantă a platformelor tech online, fiind acuzat de tactici de „copiere, achiziţie şi neutralizare“ în istoria sa de achiziţionare a companiilor mai mici, relatează Euractiv.

Şeful Facebook Mark Zuckerberg admite într-un schimb de e-mailuri cu directorul financiar al companiei David Ebersman că abordarea sa cu privire la fuziuni şi achiziţii este de „neutralizare a unui rival“ şi „integrare a produselor acestuia cu ale noastre“.

„Facebook foloseşte date pentru a-şi spiona competitorii şi pentru a copia, achiziţiona şi elimina rivalii“, a declarat Pramila Jayapal, reprezentant al Congresului american.

„Aţi folosit puterea Facebook pentru a ameninţa rivalii mai mici şi a vă asigura că obţineţi întotdeauna ceea ce urmăriţi“.

Facebook încearcă să blocheze prezentatea de noi documente interne care ar aduce la suprafaţă noi practici anti-competitive. Firma a anunţat că dă în judecată autorităţile UE în urma unui conflict privind accesul la documente ale acesteia ca parte a unei anchete antitrust.

Membrii Congresului american au adus sub semnul întrebării şi practicile motivate de generarea de profit ale altor giganţi tech ca Google, Apple şi Amazon.

Legislatorii americani au lansat în urmă cu un an o anchetă privitoare la poziţia dominantă a firmelor respective, iar David Cicilline, preşedinte al sub-comitetului antitrust din cadrul Congresului, a remarcat modul în care această poziţie este destabilizatoare la nivel economic.

Multe dintre practicile acestor companii au efecte economice negative, descurajând spiritul antreprenorial, distrugând locurile de muncă, crescând costurile şi erodând calitatea. Pur şi simplu, aceste companii deţin prea multă putere, a arătat Cicilline.

„De-a lungul istoriei noastre, am constatat că pieţele concentrate şi controlul politic concentrat sunt incompatibile cu idealurile democratice“, a adăugat acesta.

Google a fost criticat pentru însăşi natura modelului său de business, în timp ce şeful Amazon Jeff Bezos nu a putut răspunde dacă Amazon verifică identitatea comercianţilor de pe platform sa eCommerce, sau dacă le înregistrează numele şi adresa.

Acesta este un domeniu în care Bruxelles-ul ar dori să înregistreze progrese, după ce comisarul pe segmentul digital al Margrethe Vestager a declarat recent că problema combaterii vânzărilor de bunuri contrafăcute şi ilegale pe platformele online ar putea fi inclusă în viitoarea legislaţie privitoare la serviciile digitale.

 
 
AFACERI DE LA ZERO