• Leu / EUR5.0891
  • Leu / GBP5.8684
  • Leu / USD4.3740
Business Hi-Tech

Flip.ro, platforma de gadgeturi recondiţionate controlată de eMAG, raportează vânzări de 76 mil. lei în campania de Black Friday, cu 28.000 de clienţi în patru ţări

Flip.ro, platforma de gadgeturi recondiţionate...

Autor: Adrian Seceleanu

05.12.2025, 15:48 10812

Flip.ro, platformă online de produse recondiţionate controlată de grupul eMAG, a înregistrat vânzări de peste 76 de milioane de lei în campania de Black Friday 2025, desfăşurată timp de o lună în România, Bulgaria, Ungaria şi Grecia, potrivit unui comunicat al companiei. Peste 28.000 de clienţi au cumpărat în această perioadă.

Cele mai căutate produse în campania de Black Friday au fost iPhone 16 Pro, iPhone 14 şi iPhone 13, modele care au dominat preferinţele încă din prima zi, susţin reprezentanţii Flip. Telefoanele şi laptopurile au rămas categoriile principale, în timp ce tabletele, ceasurile smart şi consolele au avut o cerere mai mare decât în 2024.

Compania a pus la dispoziţie peste 10.000 de produse cu reduceri de până la 1.000 de lei. Plata în rate a crescut cu 43% comparativ cu anul trecut, iar plata cu cardul a avansat cu 5%, conform datelor comunicate.

„Observăm o schimbare clară în comportamentul de consum: oamenii sunt mai atenţi la buget şi mai conştienţi de valoarea reală a produselor", a declarat Theodor Filos, director strategie şi dezvoltare la Flip.

Flip a încheiat anul fiscal 2024-2025 cu vânzări de 80,9 milioane de euro (volum brut al mărfurilor tranzacţionate - GMV), în creştere cu 45% faţă de cele 56 de milioane de euro din exerciţiul precedent. Evoluţia a fost susţinută atât de piaţa din România, cât şi de Bulgaria, Ungaria şi Grecia.

Compania estimează că unul din zece telefoane vândute în România este recondiţionat, faţă de unul din cinci în pieţe precum Franţa şi Marea Britanie. De la lansarea din 2019, Flip a vândut peste 700.000 de dispozitive recondiţionate şi a ajuns la peste 650.000 de clienţi şi 10.000 de companii partenere în cele patru ţări în care operează.

Datele companiei pe anul 2024 nu sunt încă disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor. În 2023 compania a raportat afaceri de 255,3 mil. lei, mai mari cu 49%, cu o pierdere netă de 18,2 mil. lei.
eMAG deţine un pachet de 62,5% din acţiunile Flip.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0891
Diferență: -0,0118
Ieri: 5.0897
Azi: 4.3740
Diferență: 0,1878
Ieri: 4.3658
Azi: 5.8684
Diferență: -0,1157
Ieri: 5.8752