Business Hi-Tech

Florin Drăgan, rector, Universitatea Politehnica Timişoara: Există potenţial, vedem investiţii şi parteneriate între mediul privat şi cel academic. Problema e faptul că studenţii preferă să plece la facultăţi din afară chiar dacă sunt sub nivelul celor din România

ZF High-Tech Innovation Summit.

Florin Drăgan, rector, Universitatea Politehnica...

Autor: Alexandra Cepăreanu

30.09.2024, 12:25 37

Există potenţial în colaborarea dintre universităţi şi mediul privat, sunt în continuare investiţii direcţionate către instituţiile de învăţământ superior. Cu toate acestea, o provocare majoră rămâne exodul studenţilor, care aleg să plece la facultăţi din străinătate, chiar dacă multe dintre acestea nu sunt superioare celor din România, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

„Sunt investiţii care merg spre universităţi, cel puţin în Politehnica Timişoara, observăm că se introduc cursuri noi de antreprenoriat în universităţi. Spre exemplu, la Politehnica Timişoara, noi facem astfel de cursuri cu cei din privat – cu Acces Group, spre exemplu. O problemă în România la ora actuală e dată de exodul la nivel de facultăţi pe care ar trebui să-l oprim. Ok, pe cine e foarte bun şi merge la universităţi mari din afară, nu poţi să-l opreşti, e altă competiţie, altceva, dar se duc foarte mulţi studenţi la universităţi de mâna a doua care sunt sub nivelul universităţilor româneşti, şi pleacă doar pentru că e în Olanda sau e în altă ţară unde se pare că e interesant. Iar unii se întorc, unii nu se întorc şi îi pierdem. Nu e în regulă. Şi cu o natalitate în scădere, în ultimii patru ani am scăzut cu 15% ceea ce nu s-a mai întâmplat după anii 1990, atât de mult într-o perioadă scurtă. În situaţia asta, în 20 de ani, nu ştiu cu cine vom face lucrurile”, a spus Florin Drăgan în cadrul conferinţei ZF High-Tech Innovation Summit 2024.

Ce a mai spus Florin Drăgan 

Politehnica Timişoara are un proiect cu trei companii private – Continental, Bosch şi NXP. Toate trei s-au mişcat foarte bine legat de proiect. Chiar şi în discuţia cu Guvernul, guvernanţii, cu ministerele şi au susţinut constant investiţia în educaţie. De exemplu, cu Continental, ei au spus că ei nu pot să ducă proiectul la capăt fără Politehnica, pentru că sunt multe fonduri prevăzute în laboratoare pe care urmează să le dezvoltîăm în cadrul universităţii. E vorba de 75 de oameni pe care trebuie să-i implicăm. Asta înseamnă o facultate întreagă. Nu toţi dintr-o facultate întreagă pot să facă asta. Atunci sunt implicate cam trei facultăţi. Pe mine mă interesează să aducem şi şi oamenii din afară, din afara României, implicaţi în astfel de dezvoltări, pentru că avem nevoie. Astfel de proiecte îţi permit să aduci oameni din afară pentru că sunt fonduri alocate destul de mari. Am fost în Chişinău în urmă cu două săptămâni, am fost în consiliul naţional al rectorilor acolo şi de exemplu, am văzut oameni care lucrează în instituţii sau organizaţii ale statului pe zona de IT care am înţeles că au salarii de 3.000 euro în Moldova şi nu în România. Şi la noi a început să se facă acest lucru. Şi cumva s-a înţeles. Proiectul pe zona de semiconductori, ştim foarte bine e important la nivel global, ştim foarte bine ce fac cei din Statele Unite, au început şi în zona europeană, de aceea fondurile alocate sunt logice din motive geopolitice. Ce impact are pentru companii? E clar că în Timişoara e un sector automotive foarte puternic pe de o parte. Pe de altă parte, în momentul în care eşti foarte dependent de un sector cum e zona de automotive, în momentul în care merge prost acel sector o să meargă totul prost în oraşul respectiv. Noi am încercat să mai diversificăm puţin şi asta e o diversificare. Şi e un proiect gândit bine, în zona de privat, la nivel naţional. Noi am încercat, de exemplu la Politehnică să diversificăm, venind cu alte programe pe industrii creative. Încercăm să atragem companii din zona industriilor creative pentru a diversifica sectorul şi pentru că e un interes foarte mare acum. Astfel de proiecte ne ajută să creştem oameni ca ei să ajungă să creeze valoare adăugată.