Business Hi-Tech

Galaxy Grand 3 descoperit în listele GFX Bench

Galaxy Grand 3 descoperit în listele GFX Bench

Autor: Cătălin Niţu

05.11.2014, 11:42 453

Seria de smartphone-uri Galaxy Grand nu a ţintit vreodată prea sus, oferind întotdeauna phablet-uri orientate către cei care nu dispun de un bunget destul de mare pentru un dispozitiv high-end. Se pare că nici următorul Grand nu va da înapoi, conform listei de specificaţii scăpată de curând pe internet.

Deşi Samsung încă nu a anunţat noul Glaxy Grand 3 (SM-G7200), cineva pare să îl aibă deja în posesie şi deja rulează teste de performanţă pe acesta. Aşa a fost dezvăluit şi hardware-ul care va fi inclus în noul phablet, întrucât GFX Bench înregistrează toate detaliile despre dispozitivele testate.

Observăm că Samsung continuă să integreze componente din ce în ce mai performante în această serie de dispozitive, întotdeauna fiind la zi cu tehnologia dedicată segmentului mid-range. Avem de a face cu un display mai mare decât în cazul lui Grand 2, cu o diagonală de 5,5” şi rezoluţie 1280 x 720 pixeli, un SoC Snapdragon 410 cu procesor quad-core la 1,2 GHZ şi arhitectură pe 64-bit, GPU Adreno 306 şi 1,5 GB memorie RAM. Stocarea internă este de 16 GB, iar camerele foto includ senzori de 13, respectiv 5 megapixeli. Galaxy Grand 3 pare să vină cu Android 4.4.4 preinstalat.

Mai multe detalii pe www.go4it.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO