Platforma de livrări Glovo, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de profil, a lansat serviciul de livrare rapidă Glovo Express, prin care utilizatorii pot comanda direct din aplicaţie, cu un timp de livrare rapid, până la 2.500 de produse, precum legume, fructe, produse congelate, de băcănie, de brutărie, băuturi alcoolice şi non-alcoolice, dulciuri, lactate, dar şi produse dedicate îngrijirii bebeluşilor şi pentru animalele de companie, potrivit unui comunicat transmis de companie.
„Lansarea Glovo Express şi trecerea în această nouă etapă de livrare la cerere pe piaţa din România reprezintă un moment cheie şi credem că impactul acestui nou serviciu este unul pozitiv. Ne bucurăm că putem extinde oferta de servicii, astfel încât tot mai multe produse din diverse categorii să poată ajunge într-un timp scurt la cât mai mulţi clienţi”, a spus Victor Răcariu, general manager regional Glovo pentru Europa de Sud-Est.
Prin lansarea serviciului Glovo Express, compania a deschis şi un Micro Fulfillment Center (MFC) în România, la Bucureşti şi are în plan să mai ridice încă 15 astfel de unităţi, până la finalul lui 2021. Aceste centru vor asigura livrarea rapidă pentru mai multe categorii de produse, în peste şase oraşe din ţară, printre care se numără Bucureşti, Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Constanţa.
„ Un Micro Fulfillment Center (MCF) este un spaţiu comercial special gândit pentru a oferi produse de larg consum şi nu numai exclusiv prin servicii de livrare rapidă, zilnic, tot timpul anului. MFC-ul anunţat de Glovo se află în Bucureşti şi face parte din planul companiei de extindere a diviziei de Q-Commerce, prin care va asigura livrare rapidă pentru mai multe categorii de produse”, au mai transmis reprezentanţii companiei.
De asemenea, programul de funcţionare al Glovo Express va fi de luni până duminică, în intervalul orar 09:00 - 02:00. „Până la finalul acestui an, Glovo plănuieşte să deschidă Micro Fulfillment Centers în alte cinci oraşe din România, în afară de Bucureşti, printre care se numără Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Constanţa.”
Compania care operează Glovo a avut afaceri de 32,4 mil. lei în 2019 (cel mai recent an pentru care există date publice), în creştere cu aproximativ 2.300%.