Business Hi-Tech

Google continuă expansiunea. Ultimele victime – site-urile de bilete

Google continuă expansiunea. Ultimele victime – site-urile de bilete

Autor: Paul Comsa

26.02.2012, 18:21 2661

Google, compania care administrează cel mai popular motor de căutare de pe Internet, a lansat o aplicaţie care permite utilizatorilor să afle data şi locul celor mai noi concerte susţinute de artiştii lor preferaţi. Listările sunt realizate pe baza informaţiilor oferite de cele mai importante site-uri de bilete.

Noul program îi înştiinţează pe fani cu privire la cele mai apropiate locuri unde concertează artiştii preferaţi şi oferă informaţii despre data concertului, locaţia, respectiv preţul şi link-urile de procurare a biletelor pe internet.

"Dacă trupa preferată nu se află într-un turneu în apropiere, rezultatele căutării pentru concertele ei nu vor apărea, dar dacă trupa va veni în apropierea oraşului tău în următoarele luni, vei putea vizualiza datele concertelor imediat sub site-ul oficial al trupei", explică managerul aplicaţiei Google Kavi Goel, citat de pcmag.com.

Deşi nimeni nu pune la îndoială utilitatea aplicaţiei, ea iscă din nou controverse printre contestatarii companiei americane, care susţin că Google încalcă drepturile proprietarilor unor site-uri specializate în oferirea unor astfel de informaţii.

Google a creat deja un precedent prin agregarea ştirilor în cadrul portalului news.google.com. De asemenea, compania explorează şi alte teritorii, după achiziţionarea site-ului de recenzie a restaurantelor zagat.com şi a site-ului ITA care oferă soluţii software pentru industria de turism.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO