Business Hi-Tech

Grecii de la SoftOne au lansat un serviciu de facturare în cloud

Liviu Buligan, director executiv în cadrul SoftOne România

Liviu Buligan, director executiv în cadrul SoftOne România

Autor: Ioana Nita

14.07.2015, 00:01 343

SoftOne România, subsidiara locală a companiei elene SoftOne Technologies specializată în soluţii software de business – ERP, CRM – a lansat serviciul  eINVOICE, o platformă disponibilă în cloud care permite companiilor să îşi simplifice procesul de facturare.

Platforma eINVOICE poate fi încorporată ca aplicaţie în orice soluţie de business, permiţând atât emiterea facturilor, cât şi arhivarea şi, respectiv, livrarea sau transmiterea acestora integral în mediul electronic, înlocuind procesul similar desfăşurat pe suport de hârtie. Astfel, toate facturile trimise sunt arhivate în mod automat în cloud, fiind disponibile oricând, la orice oră şi de pe orice dispozitiv.

„Soluţia eINVOICE are ca scop simplificarea şi eficientizarea procesului logistic de facturare în toate companiile, indiferent de mărimea lor”, a declarat Liviu Buligan, director executiv în cadrul SoftOne România. Reprezentanţii companiei susţin că serviciul eINVOICE asigură reducerea costurilor de facturare ale firmelor cu până la 70% şi asigură în timp real control pentru toate facturile clientului, în orice etapă a procesului.

Anul trecut veniturile SoftOne pe plan local s-au situat la 500.000 de euro, iar pentru 2015 compania ţinteşte majorarea acestora cu circa 60%. SoftOne Technologies, compania-mamă, a raportat afaceri de 7 milioane de euro în 2014, mai mari cu 15% faţă de 2013. 

Liviu Buligan, director executiv în cadrul SoftOne România: „Anul trecut veniturile SoftOne pe plan local s-au situat la 500.000 de euro, iar pentru 2015 ţintim majorarea acestora cu circa 60%“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO