Marile case producatoare din industria muzicala contraataca. La cateva luni dupa ce au pornit lupta contra site-urilor muzicale online peer-to-peer (prin care internautii schimba gratuit fisiere muzicale), trei mari case de discuri, Warner, EMI si Bertelsmann, au reusit sa iasa pe web cu un serviciu alternativ, MusicNet.
De data aceasta cu plata. Noul serviciu este disponibil pe site-ul RealOne al companiei RealNetworks dar pentru a copia 100 de piese din cele 75.000 existente in arhiva un abonat trebuie sa plateasca aproape zece dolari in fiecare luna.
Se poate spune ca astfel, marii jucatori din industria muzicala s-au trezit la realitate. De fapt, trezirea a avut loc in urma cu mai multe luni, atunci cand au descoperit Napster, soft-ul care permitea milioanelor de "internauti" sa schimbe intre ei fisiere muzicale gratuit.
Prima reactie a fost sa-i dea in judecata pe cei care ofereau serviciul. Rezultatul: Napster a fost inchis.
ai dupa Napster, au mai urmat si altele. Zilele trecute, "moda" s-a extins si in Europa, unde o curte de justitie olandeza a cerut autorilor softului peer-to-peer KaZaA sa stopeze functionarea acestuia.
Incercarea caselor de discuri de a "inchide gura" serviciilor muzicale gratuite incepe insa sa semene tot mai mult cu o munca de Sisif.
In cele cateva luni in care s-au judecat cu Napster, au aparut zeci de alte softuri de acelasi gen care, dupa inchiderea popularului serviciu online, au umplut golul astfel creat si, in scurt timp, au obtinut un succes similar.
Mai mult, autorii softurilor peer-to-peer au invatat lectia Napster si au devenit aproape invulnerabili. Acum fisierele muzicale nu mai sunt gazduite pe servere iar softul permite realizarea schimburilor de fisiere de la un calculator la altul.
Ce poti sa faci unui utilizator care si-a instalat KaZaA si face schimb direct cu alti amatori de muzica? Nici un judecator nu poate da in judecata toti acesti utilizatori si nu le poate interzice sa foloseasca un soft peer-to-peer.
De ce? Pentru ca sunt prea multi. Conectarea cu Morpheus, spre exemplu, te pune in legatura cu cel putin 600.000 de utilizatori care ofera milioane de MP3-uri.
Presupunand prin absurd ca autoritatile ar reusi sa reduca la tacere toate serviciile gen Napster, efectul aproape ca nu s-ar simti.
Intr-adevar ar fi mai putin confortabil sa gasesti un MP3 gratuit pe web dar oricum exista mii de site-uri asa-numite "underground" de unde pot fi copiate nenumarate fisiere MP3 cu un simplu program de management de download-uri.
Singurul lucru care ar putea determina un utilizator al Internetului sa plateasca pentru o piesa muzicala este insasi dorinta lui de a rasplati munca autorului. Dar cand te gandesti insa ca firma producatoare ii plateste acestuia o parte infima din sumele incasate pe drepturile de autor, mai bine copiezi MP3-uri.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels