Business Hi-Tech

Growceanu, platforma de business angels axată pe investiţii în startup-uri, vrea să atragă o finanţare de 300.000 euro prin intermediul acesteia. Runda este susţinută cu peste 50.000 de euro de investitorii actuali ai platformei

Growceanu, platforma de business angels axată pe...

Autor: Cristina Bellu

07.06.2022, 10:07 310

Platforma de business angels Growceanu şi-a propus să atragă 300.000 euro în cadrul unei runde de investiţii ce se va desfăşura exclusiv pe platforma Growceanu, începând cu 9 iunie.

Fondurile obţinute vor fi direcţionate către dezvoltarea strategiei de marketing la nivel internaţional, extinderea echipei executive, creşterea numărului de business angels din platformă, precum şi pentru testarea de noi modele de business performant, arată datele transmise marţi de oficialii companiei.

Potrivit acestora, runda este susţinută în continuare şi de fondatorii platformei, cu o finanţare de peste 50.000 de euro.

„În cei trei ani de la înfiinţare, am reuşit să ne dublăm echipa şi performanţa financiară. Planul este să accelerăm creşterea. Nu suntem un grup sau un fond de investiţii, ci suntem o platformă de business angels unde fiecare investitor are libertatea să-şi aleagă startup-urile în care doreşte să investească, beneficiind de suportul nostru administrativ şi mai ales de un proces de due dilligence exigent, menit să reducă semnificativ riscurile”, spune Ciprian Man, Co-founder & Angels Keeper, Growceanu.

În următorii 5 ani Growceanu îşi propune să capteze 1,5% din piaţa investiţiilor făcute de business angels în startup-urile aflate la început de drum din Europa. Ca pas intermediar, compania estimează ca în următorii doi ani va ajunge la circa 10% din acest segment pe piaţa locală, facilitând în platformă investiţii anuale de peste 7 mil. euro, care vor genera afaceri de 0,5 mil. euro.

Pentru 2022, platforma de business angels vizează tranzacţii cu o valoare totală de peste 1,66M euro.

„Pandemia ne-a ajutat să descoperim un nou model de business. A fost un punct de inflexiune pentru startup-ul Growceanu, transformându-ne astfel dintr-un grup de investitori regional într-o platformă de angel investment”, spune Adrian Gheorghe, Co-founder & Investor Relations Growceanu.

Platforma ţinteşte investitori cu expertiză în cel puţin o verticală şi un buget minim de 40.000 euro pentru investiţii în startup-uri tech aflate la început de drum.

În prezent, Growceanu reuneşte o comunitate de peste 100 de business angels, cu 70 mai mult faţă de anul trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO