Business Hi-Tech

Grupul OTE, proprietarul Telekom: Aşteptăm o informare oficială de la Bucureşti privind Fondul Suveran

 Grupul OTE, proprietarul Telekom: Aşteptăm o informare...

Autor: Adrian Seceleanu

15.01.2019, 00:07 1372

Guvernul României nu a transmis până în prezent grupului elen OTE, acţionarul majoritar al grupului de comunicaţii fixe şi mobile Telekom România, o informare oficială în legătură cu viitorul Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) şi un eventual transfer către această nouă entitate a pachetului de acţiuni deţinut de stat la grupul Telekom, şi care se află în prezent în portofoliul Ministerului Comunicaţiilor.

„Suntem la curent cu proiectul de lege privind Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi urmărim evoluţia acestuia. Nu avem niciun comentariu de făcut în prezent, aşteptăm o informare oficială de la partea română“, au precizat pentru ZF reprezentanţii OTE.

ZF a solicitat informaţii OTE în contextul în care, potrivit unor informaţii obţinute de la mai multe surse din industrie, contractul de privatizare al Romtelecom semnat în 2003 de greci cu statul român prevede în mod expres că un transfer al acţiunilor de la actualul grup Telekom de la Ministerul Comunicaţiilor către o entitate cu o altă formă de organizare - aşa cum este Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - poate fi realizată doar cu aprobarea OTE (şi practic a grupului german Deutsche Telekom, cel care este acţionarul majoritar al grupului din Atena).

Chestionaţi asupra prevederilor din contractul de privatizare din 2003 şi ce s-ar putea întâmpla dacă statul român va transfera acţiunile Telekom către FSDI fără acordul său, reprezentanţii grupului OTE nu au făcut niciun comentariu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO