Business Hi-Tech

Grupul Telekom, venituri de 230 mil. euro în T2/2020. Operaţiunile din servicii fixe au crescut cu peste 7%, la 121 mil. euro

Grupul Telekom, venituri de 230 mil. euro în T2/2020. Operaţiunile din servicii fixe au crescut cu peste 7%, la 121 mil. euro

Nicolas Mahler, Director Executiv Financiar, Telekom Romania

Autor: Cristina Bellu

06.08.2020, 13:25 257

Grupul Telekom România, format în principal din fostele companii Cosmote şi Romtelecom, a raportat venituri consolidate de 228,9 milioane euro în T2/2020, în scădere uşoară, de 1%, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce EBITDA ajustată după IFRS16 a crescut cu 25,7%, ajungând la 36,2 milioane euro, pe fondul măsurilor de reducere suplimentară a costurilor companiei şi a transformării acestora, în contextul crizei generată de pandemia de COVID-19.

„În trimestrul al doilea, ne-am menţinut veniturile stabile şi ne-am continuat creşterea EBITDA, în ciuda circumstanţelor dificile. Am arătat că prin strategia noastră de control strâns al cheltuielilor şi transformarea costurilor, suntem capabili să depăşim şi să diminuăm efectele neaşteptate ale pandemiei Covid-19 pe linia noastră de vârf”, explică Nicolas Mahler, Director Executiv Financiar, Telekom Romania.

Raportul Telekom arată că veniturile totale din servicii mobile au scăzut cu 9,2% faţă de T2/2019, până la 93,8 milioane euro, pe fondul reducerii tarifelor de terminare pentru reţelele mobile, impusă de autoritatea de reglementare şi, partial, de scăderea traficului din roaming şi a traficului internaţional în timpul restricţiilor de călătorie cauzate de pandemia COVID-19 în T2/2020.

În plus, în timpul perioadei de izolare, ca parte a măsurilor impuse de instituirea stării de urgenţă, o treime din magazinele de vânzare cu amănuntul, mai ales cele din centrele comerciale mari, au fost închise, lucru care a afectat vânzările de telefoane mobile şi a încetinit în general achiziţiile de orice fel.

În ceea ce priveşte baza de clienţi pentru segmentul de servicii convergente fix-mobil (FMC) aceasta a continuat creşterea în T2/2020, cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ajungând la 881.000 de  abonaţi.

Veniturile totale din servicii fixe s-au ridicat la 121,1 milioane euro în T2/2020, reprezentând o creştere anuală cu 7,2%, determinată în special de majorarea puternică a segmentului ICT al companiei, cu un avans de 25,1% şi wholesale business, care a crescut cu 21%, supracompensând o contracţie de 6,6% în veniturile din retail pe segmentul fix.

Serviciul de voce a dat semne de stabilizare, veniturile rămânând stabile faţă de cele două trimestre anterioare, la 14,3 milioane euro, ajutat de creşterea clienţilor FMC.

Transferarea bazei de clienţi TV către tehnologii orientate spre viitor - precum IPTV - a determinat scăderea bazei de abonaţi, până la 1,26 milioane în T2/2020, în special pe serviciile DTH. Deşi impactul a fost parţial atenuat printr-o creştere a ARPU în acelaşi interval de timp, contractarea bazei de abonaţi TV a condus la o scădere a veniturilor din servicii de televiziune.

În acelaşi timp, oferta Smart TV Stick, care permite clienţilor să-şi transforme televizorul într-un Smart TV fără instalare suplimentară şi independent de furnizor, a continuat să crească, ajungând la o bază de 17.400 abonaţi, de la lansarea sa la sfârşitul primului trimestru al acestui an.

Scăderea veniturilor din serviciile de televiziune a fost parţial compensată prin creşterea veniturilor din internet fix cu 8,4% comparativ cu T2 din anul precedent, printr-o concentrare pe clienţii care au generat o valoare mai mare, mai arată datele Telekom.

Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO