Business Hi-Tech

HP România a obţinut suspendarea licitaţiei pentru sistemul IT al dosarelor electronice de sănătate

Autor: Adrian Dumitrache, Cristian Hostiuc

04.01.2013, 00:05 1232

Licitaţia pentru sistemul IT care va gestiona dosarele de sănătate ale populaţiei a fost suspendată în decembrie 2012 în urma unei plângeri înaintate de HP România, a cărei ofertă a fost cu 30% mai ieftină decât a UTI Grup, firma desemnată câştigătoare de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. "Referitor la procedura de achiziţie de «Servicii pentru implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Naţional Dosarul Electronic de Sănătate», pentru care s-a publicat în SEAP anunţul de participare 131521/11.11.2011, aducem la cunoştinţă tuturor operatorilor economici interesaţi şi implicaţi că prezenta procedură se suspendă începând cu data de 17.12.2012, până la soluţionarea plângerii depuse la Curtea de Apel Bucureşti", se arată într-un anunţ al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe www.e-licitatie.ro. Printr-o decizie din 7 decembrie 2012, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis cererea HP România prin care a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire şi obligarea CNAS la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale şi a ofertei declarate câştigătoare, iar în situaţia în care nu vor mai putea fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire. Adrian Dumitrache

"Admite contestaţia, anulează rezultatul procedurii (...) privitor la oferta desemnată câştigătoare şi oferta contestatoarei şi obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 5 zile de la primirea prezentei, prin reevaluarea ofertei în cauză (...). Respinde cererea de intervenţie în interes propriu aparţinând UTI Grup, ca nefondată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în decizia CNSC. HP România a contestat decizia în justiţie, dosarul fiind înregistrat în 21 decembrie la Curtea de Apel Bucureşti. Primul termen a fost programat pentru 7 ianuarie. În noiembrie 2011, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reluat licitaţia pentru sistemul informatic care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale populaţiei, după ce prima procedură de achiziţie a fost anulată cu două luni înainte. Motivul anulării a fost reprezentat de "abateri grave de la prevederile legislative", care ar fi afectat procedura de atribuire sau ar fi făcut imposibilă încheierea contractului. Potrivit caietului de sarcini, preţul estimativ al sistelului informatic a fost stabilit la 130,9 milioane de lei (28,8 milioane euro), fără TVA. Ofertele au fost deschise în mai 2012. HP România a depus oferta cu cel mai redus preţ - 55,2 milioane de lei, fiind urmată de consorţiile Romsys şi Total Network Solutions SRL - 65,4 milioane de lei, Teamnet International şi Indra Sistemas - 72,6 milioane de lei, IBM România - 80,1 milioane de lei, UTI Systems - 81,7 milioane de lei şi asocierea Asseco Central Europe şi Asseco SSE - 99,9 milioane de lei. Cifrele nu includ TVA. În prima parte a lunii octombrie, CNAS a respins ofertele HP România şi Romsys. Ambii ofertanţi au contestat deciziile CNAS. La 24 octombrie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a luat act de renunţarea la contestaţie din partea Romsys, după ce anterior a respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată. Viitorul sistem IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale pacienţilor va fi conectat la sistemul informatic unic integrat al CNAS, care administrează fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Introducerea noului sistem IT va avea ca efect prezentarea într-o manieră consolidată a tabloului clinic al pacienţilor asiguraţi şi furnizarea informaţiilor necesare în adoptarea politicilor de sănătate în România. Finanţarea proiectului CNAS va fi asigurată din fonduri europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO