Business Hi-Tech

Huawei duce internetul în zonele rurale. Compania a conectat la internet o şcoală gimnazială din judeţul Olt, unde învaţă 142 de copii. „Este prima şcoală din proiectul de conectare a unităţilor de învăţământ care nu au acces la Internet”

Huawei duce internetul în zonele rurale. Compania a...

Autor: Alexandra Cepăreanu

10.12.2020, 21:20 161

Huawei România, subsidiara locală a gigantului din China, cu venituri de 400 mil. euro anul trecut, a finalizat procesul de conectare la internet a Şcolii Gimnaziale Poboru, din judeţul Olt, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Slatina, aceasta fiind prima şcoală din cadrul proiectul de conectare a unităţilor de învăţământ care nu au acces la Internet, care poartă numele de Şcoala se mută în mediul digital, dar educaţia rămâne educaţie”, anunţă compania chineză.

„Educaţia este importantă pentru viitorul României. Ne dorim să susţinem educaţia prin ceea ce ştim noi cel mai bine să facem: oferirea de conectivitate şi dezvoltarea de competenţe digitale. Şcoala din Poboru reprezintă doar primul pas dintr-un proiect mai amplu pe care îl avem în plan pentru următorii ani, care presupune identificarea şcolilor care au nevoie de conectivitate şi susţinerea acestora prin produsele, serviciile şi know-how-ul Huawei şi cele ale partenerilor noştri. Accesul la conexiune deschide o lume nelimitată de cunoştinţe şi de posibilităţi de dezvoltare, ceea ce le permite elevilor să aibă şansa la o educaţie mai bună”, a spus George Zhang, CEO al Huawei Technologies în România.

Şcoala Gimnazială Poboru are 142 de copii în ciclul preşcolar, primar şi gimnazial, care provin din satele comunei – Poboru, Albeşti, Cornăţelu, Creţi, Seaca şi Surpeni.

În România, există peste 6.200 de şcoli, iar jumătate dintre acestea sunt situate în zone rurale, o parte dintre ele fără conexiune la Internet. Această situaţie reduce şansele copiilor la o educaţie care să ţină cont de cele mai recente dezvoltări ale tehnologiei şi face foarte dificilă continuarea cursurilor online în perioada pandemiei.

Astfel, programul de conectare la internet a şcolilor din zonele rurale,are ca obiectiv  sprijinirea educaţiei copiilor din România, facilitarea predării online în perioada pandemiei şi dezvoltarea abilităţilor digitale ale profesorilor şi elevilor.

„Proiectul face parte din programul regional de responsabilitate socială 1.000 Dreams, dezvoltat de Huawei, care îşi propune să susţină educaţia copiilor şi a tinerilor. Conectarea la internet a şcolilor din zonele rurale este realizată în colaborare cu parteneri furnizori de servicii.”

Subsidiara din România a gigantului Huawei încheiat anul 2019 cu venituri de 400 mil. euro, egale cu cele din 2018, conform datelor ZF. În prezent, Huawei România are peste 2.300 de angajaţi în biroul central şi în cele opt centre de servicii înfiinţate pe perioada celor 18 ani de activitate pe plan naţional.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO