Business Hi-Tech

IBM a depăşit Microsoft ca valoare de piaţă pentru prima dată în ultimii 15 ani

Autor: Mediafax

24.05.2011, 23:36 250

IBM a depăşit vechiul rival Microsoft ca valoare de piaţă pentruprima dată în 15 ani, marcând un nou punct de cotitură în istoriaagitată a două dintre cele mai vechi şi mai reputate companii dinsectorul tehnologiei, transmite Reuters. Capitalizarea de piaţă aApple era de 309,2 miliarde de dolari la finalul şedinţei de luni,urmată în sectorul IT de IBM, cu o valoare de 203,8 miliarde dedolari, şi, respectiv, Microsoft - 203,7 miliarde de dolari. IBM adepăşit astfel Microsoft pentru prima dată din aprilie 1996.

IBM este pe locul al patrulea după valoarea de piaţă la nivelulStatelor Unite, într-un clasament condus de gigantul Exxon Mobil(397,4 miliarde de dolari), Apple şi conglomeratul industrial şifinanciar General Electric (205,6 miliarde de dolari). Răsturnareade situaţie reprezintă totodată un nou eveniment nefast în istoriarecentă a Microsoft, care nu a reuşit să convingă investitorii căpoate continua să domine viitorul tehnologiei aşa cum a făcut-o întrecut, acţiunile companiei stagnând în ultimul deceniu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO