Business Hi-Tech

În cât timp a epuizat eMAG stocul de jocuri GTA 5

În cât timp a epuizat eMAG stocul de jocuri GTA 5

Autor: Alexandru Matei

20.09.2013, 13:11 5247

eMAG, cel mai mare retailer online din România, a vândut în mai puţin de 24 de ore de la lansare cele 500 de copii ale jocului Grand Theft Auto 5 pe care le-a avut pe stoc, au declarat pentru ZF reprezentanţii companiei.

"În mai puţin de 24 de ore s-au vândut toate cele 500 de copii GTA 5 pe care le-am avut. Este jocul care s-a epuizat cel mai rapid din stoc din categoria celor pentru console", a declarat Cristian Tenie, Product Manager Gaming la eMAG.

Un alt joc ce s-a vândut la fel de rapid după lansare a fost Diablo 3, dar acesta face parte din categoria jocurilor pentru PC.

eMAG urmează să primească din nou jocul la jumătatea lunii viitoare.

GTA 5, ce în prezent poate fi jucat doar pe Xbox 360 şi Playstation 3, a fost lansat în trei variante, cea de bază comercializată în România cu un preţ mediu de 260 de lei, varianta Special Edition la preţuri cuprinse între 349-399 de lei şi GTA 5 Collectors Edition la preţul de 799 de lei.

Jocul a bătut recordul de încasări în prima zi la nivel mondial, cu vânzări de 800 mil. dolari (600 mil. euro), valoare echivalentă vânzărilor anuale cumulate ale celor mai mari cinci mall-uri din România.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO