• Leu / EUR4.9461
  • Leu / GBP5.7088
  • Leu / USD4.7286
Business Hi-Tech

Indienii ataca piata firmelor de servicii IT din Europa Centrala si de Est

Indienii ataca piata firmelor de servicii IT din Europa Centrala si de Est
02.10.2008, 17:21 103

Anul viitor va fi unul dificil pentru companiile care opereaza pe piata de servicii IT din Europa Centrala si de Est, inclusiv din Romania, pe masura ce firmele indiene de externalizare a proceselor IT (outsourcing) isi vor face simtita prezenta din ce in ce mai puternic pe pietele din regiune, apreciaza firma de consultanta Pierre Audoin Consultants.

"Ne asteptam ca indienii sa fie mult mai agresivi in Europa, atat prin atacarea unor proiecte IT de anvergura mare, cat si prin achizitii. Companiile din India sunt si potentiali cumparatori importanti, la fel ca firmele rusesti, insa diferenetele mari de cultura si de mentalitate le determina pentru moment sa ezite si sa se teama de integrare", a declarat pentru ZF Eugen Schwab-Chesaru, directorul pentru Europa Centrala si de Est al Pierre Audoin Consultants (PAC).
El spune ca este de asteptat ca diferite companii din India sa incerce sa cumpere subsidiare locale ale unor firme IT regionale. "Principalul avantaj al firmelor indiene este faptul ca pot gasi rapid solutii pentru reducerea cheltuielilor IT, avand potentialul de a deveni furnizori unici de orice tip de resurse IT", a declarat Schwab.
Companiile din India sunt deocamdata prezente in Romania si in regiune doar la nivel de centre de offshore.
"Ceea ce este mai putin vizibil in regiune ar fi implicarea specialistilor din India in proiecte IT complexe din sectorul bancar sau de telecomunicatii, spre exemplu", spune reprezentantul PAC, facand referire inclusiv la cazuri din plan local, precum companiile Banc Post si Connex (actualul Vodafone, subsidiara locala a celui mai mare operator de telefonie mobila din lume).
Principalele motive ale acestei prezente discrete ar fi problema de imagine, de pozitionare si de acces direct la conturi pentru proiecte cu un puternic caracter local pe care o au companiile indiene, atat in Europa Centrala si de Est, cat si in Europa de Vest.
"Cred ca aceasta situatie este doar temporara. Sectoarele mari si conturile mari sunt cele pe care le vor ataca in primul rand, bazati pe cost, expertiza, referinte internationale, dar si metodologie sau management de proces", a spus Schwab.
Pe de alta parte, Christian Rosner, directorul executiv al grupului austriac S&T, cel mai mare integrator IT din Europa Centrala si de Est si liderul pietei locale de profil, este de parere ca firmele indiene nu vor exercita o presiune considerabila asupra pietelor din regiune prea curand.
"Aceste companii se axeaza de obicei pe proiecte foarte mari, care implica mii de oameni. Daca ne uitam la firmele de dimensiuni medii din Europa, chiar si cele cu trei-patru mii de angajati, observam ca proiectele acestora sunt de o amploare prea mica pentru a fi luate in considerare de catre indieni", a declarat seful S&T.
Totodata, compania de consultanta PAC este de parere ca si firmele rusesti isi vor face din ce in ce mai mult simtita prezenta, atat in Romania, cat si in regiune, si ne putem astepta anul acesta la mai multe achizitii in domeniu.
In luna iulie a acestui an, compania locala ITC Networks, dezvoltator de software si sisteme de telecomunicatii, a fost achizitionata de catre firma ruseasca Luxoft, divizia de dezvoltare software a grupului IBS, cel mai mare integrator de solutii IT din Rusia, cu afaceri anuale de aproximativ 700 de milioane de euro.
Schwab spune ca firmele locale vor fi afectate pe termen lung de mutarile companiilor din India si Rusia. "Nearshoring-ul companiilor vest-europene catre firmele din Europa de Est va ramane un vector important pentru regiune, dar in special in zona proiectelor de complexitate medie, unde nu sunt necesare foarte multe resurse", spune el, adaugand ca in situatiile in care este nevoie de foarte multe competente sau de un cost intr-adevar foarte scazut, India ramane, deocamdata singura alternativa viabila.
Conform reprezentantului PAC, nearshoring-ul ramane o oportunitate buna pentru firme, in ciuda faptului ca preturile si salariile sunt in crestere, iar problema resurselor umane se accenteaza. Europa de Est va fi luata in considerare mai ales atunci cand firmele vestice vor cauta o apropiere din punctul de vedere al mentalitatii, culturii, limbii sau chiar distantei.
Piata romaneasca de outsourcing ar putea atinge anul acesta valoarea de 27 de milioane de euro, in crestere cu 45% fata de anul trecut, potrivit studiului SITSI (Software and IT Services Industry) realizat de PAC. Ritmul de crestere prognozat pentru 2009 este de 42%, ceea ce inseamna ca piata ar trebui sa ajunga la aproximativ 38 mil. euro.
Vorbind despre externalizare, Schwab a subliniat faptul ca acest domeniu inca are un potential ridicat de crestere in Europa de Est. "BPO (Business Process Outsourcing) nu este inca un motor puternic de crestere, dar va deveni in urmatorii ani".
El estimeaza ca piata se afla in proces de consolidare, iar pana in 2015 primii zece jucatori de pe piata furnizorilor de servicii vor ajunge sa controleze peste o treime din piata.
"Vom vedea un numar mult mai mic de companii dominand piata, precum si aparitia unor noi jucatori agresivi, cum ar fi operatorii telecom, care cauta surse alternative de crestere a veniturilor, intrarea puternica a companiilor indiene si a agentiilor de recrutare - firme care erau foarte putin prezente pe acest segment in urma cu cinci ani", a precizat Schwab.
Pe de alta parte, acesta anticipeaza o diminuare a veniturilor generate din servicii IT in 2009, evolutie cauzata de reticenta companiilor din alte domenii sa mai investeasca in tehnologie.
Analizand evolutia acestor doi indicatori din anii precedenti, PAC are o viziune pesimista asupra anului 2009. "Cu siguranta nu va fi un an bun, atat din punctul de vedere al nivelului cheltuielilor IT, aici fiind incluse si costurile cu departamentele IT ale companiilor care activeaza in domenii non-IT, cat si din punctul de vedere al incasarilor din servicii aferente proiectelor complexe, care reprezinta cea mai semnificativa parte a serviciilor IT", a declarat Schwab.
"Ne asteptam insa ca piata sa isi revina incepand cu 2010", a adaugat el.
In ceea ce priveste alte trenduri regionale, Schwab spune ca sunt destule companii interesate de achizitii in regiune, ceea ce va duce la consolidarea pietei. Din acest motiv, "conditiile pietelor vor fi din ce in ce mai aspre pentru jucatorii nu isi vor putea gasi o pozitie de nisa, pe care sa se specializeze", explica el.
 
Unde vom vedea cresteri pe sectorul serviciilor IT in urmatorii ani, potrivit firmei de consultanta PAC
 
  •  Afacerile cu sectorul public
  •  Sectorul financiar, in special cel bancar, dar si in domenii precum pensii private, asigurari
  •  Solutii ERP pentru intreprideri medii; PAC nu crede in potentialul microintreprinderilor si companiilor mici pentru furnizorii de servicii IT
  •  Solutii de Business Intelligence pentru corporatii
  •  Solutiile IT care asigura mobilitatea in mediul de afaceri
  •  Securitatea IT: un domeniu cu marje ridicate de profit, care nu este un "capitol terminat", prezentand interes in special pentru companiile din administratiile locale, energie, retail
  •  SOA (services orientated architecture): un domeniu aflat inca in stadiu incipient in regiune)

 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9461
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9454
Azi: 4.7286
Diferență: -0,291
Ieri: 4.7424
Azi: 5.7088
Diferență: -0,7597
Ieri: 5.7525
Azi: 4.9311
Diferență: -0,3133
Ieri: 4.9466