La finalul anului trecut, ING Software Development Center, singurul hub de dezvoltare software al grupului financiar olandez, avea 270 de angajaţi.
ING Software Development Center, centrul de dezvoltare software din România care deserveşte toate subsidiarele grupului financiar olandez din întreaga lume, a ajuns în prezent la o echipă de 370 de specialişti IT, cu 100 mai mulţi decât la sfârşitul lunii decembrie 2016.
„Suntem în target cu recrutările. La finalul anului trecut eram în total 270 de persoane, iar acum am ajuns la 370 de oameni. Aducem constant în echipă o persoană nouă, ceea ce ne duce spre atingerea ţintei de 500 de angajaţi până la finalul anului viitor. La sfârşitul acestui an vom ajunge cel mai probabil la o echipă de 400 de persoane”, a declarat pentru ZF Marian Ion, CEO-ul ING Software Development Center.